'Linia roșie' între SUA și Rusia rămâne închisă: 'Nu vedem nici cea mai mică dorinţă' (vice-ministru rus de externe)
Dimensiune font:
Rusia a amânat dialogul cu SUA asupra dezarmării nucleare în cadrul Tratatului Noul START din cauza ''lipsei de dispoziţie'' a Washingtonului de a avea în vedere priorităţile Moscovei, a declarat marţi vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
''Ne confruntăm cu o situaţie în care colegii noştri americani au demonstrat în multe aspecte nu doar o lipsă de voinţă de a percepe semnalele noastre, de a ţine cont de priorităţile noastre, dar chiar au acţionat în direcţia opusă'', a spus diplomatul rus, potrivit agenţiei TASS, vorbind la o conferinţă a Fundaţiei de Diplomaţie Publică Gorceakov.
Percepţia Rusiei a fost până în ultimul moment că Statele Unite se focalizau ''exclusiv pe tema reluării inspecţiilor sub (tratatul) START, în timp ce soluţionarea altor probleme a fost şi continuă să fie o prioritate pentru noi'', pentru Rusia, a explicat Riabkov.
''În contextul unei deconexiuni profunde între Moscova şi Washington, nu doar de priorităţi, ci şi de valori, nu vedem nici cea mai mică dorinţă din partea SUA de a avansa în această direcţie'', a punctat vice-ministrul rus de externe.
El a menţionat şi faptul că Rusia şi SUA nu au reuşit nici elaborarea completă a programului de lucru al comisiei consultative bilaterale asupra Noului START, care urma să se desfăşoare între 29 noiembrie şi 6 decembrie la Cairo, o chestiune în principal tehnică, dar totuşi importantă.
Pe de altă parte, Rusia încearcă să facă Statele Unite să înţeleagă că implicarea crescândă a Washingtonului în conflictul din Ucraina atrage cu sine riscuri tot mai mari, a mai spus vice-ministrul rus de externe. ''Noi le transmitem americanilor semnale că linia lor de escaladare şi de implicare tot mai adâncă în acest conflict este plină de consecinţe groaznice. Riscurile cresc'', a indicat Riabkov, potrivit Reuters.
De când a început agresiunea militară rusă în Ucraina, Washingtonul a oferit acestei ţări ajutoare militare ce însumează până în prezent circa 19,7 miliarde de dolari. Pe lângă livrarea de arme moderne şi muniţii, SUA ajută Ucraina şi cu informaţii despre trupele ruse, informaţii obţinute cu ajutorul sateliţilor şi al avioanelor-spion.
Potrivit vice-ministrului rus de externe, în prezent nu există dialog între Washington şi Moscova, dar cele două părţi îşi ''transmit periodic semnale''.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau