Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum
Dimensiune font:
Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, în care prejudiciul depăşeşte 31 de milioane de lei.
„În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 1056 din 13 noiembrie 2017, nr. 1110 din 21 noiembrie 2017 și nr. 72 din 17 ianuarie 2018, nr. 374/VIII/3 din 26 iunie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:
LIVIU NICOLAE DRAGNEA, la data faptelor președintele Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte),
- instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii,
MUGUR BĂȚĂUȘ, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
VICTOR PIPEREA, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
MARIN PREDESCU, la data faptelor funcționar în cadrul Consiliului Județean Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprie,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
SC TEL DRUM SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).
Persoană fizică, apropiată a primului menționat, acționar majoritar (scriptic) al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,
Persoană fizică, la data faptei asociat și administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,
Persoană fizică, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat,
Persoană fizică, la data faptelor reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,
Persoană fizică, la data faptelor reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru săvârșirea infracțiunilor:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte),
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
Inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală, administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale.
Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.
SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum și pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.
Una dintre infracțiunile săvârșite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene. În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA.
Cu ajutorul altor două persoane din grup, respectiv inculpații Mugur Bățăuș și Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului și că în documentele pentru licitație au fost incluse condițiile restrictive, inclusiv cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ.
În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.
În vederea finanțării acestui proiect și asigurării câștigării licitației de către SC Tel Drum SA, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul a doi funcționari publici, Mugur Bățăuș și Predescu Marin, ar fi obținut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiții restrictive (cerința ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ) și majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului. De asemenea, cu ajutorul celorlalți doi anterior menționați, l-ar fi determinat pe funcționarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false și inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obținând astfel în mod injust finanțarea.
Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:
- 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) ,
- 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat).
Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și concomitent beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA, respectiv 31.343.799 lei.
În ceea ce privește infracțiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului județean DJ 506, paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei.
În plus, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operațiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
Ministerul Dezvoltării Regionale prin Administrația Publice și Fondurilor Europene, precum și Ministerul Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală s-au constituit părți civile în cauză. Consiliul Județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.
Dosarul „Tel Drum” are 773 de volume, iar rechzitoriul 1400 de pagini.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau