Lukaşenko declară că e dispus să folosească 'imediat' armele nucleare: 'Nu vom aştepta'
Dimensiune font:
Alexandr Lukaşenko a acordat un interviu agenţiei de presă naţionale Belta, joi. În interviu el afirmă că Belarus "nu se va implica în acest război", cu condiţia ca forţele lui Volodimir Zelenski să nu treacă graniţa cu ţara sa. Liderul şi-a reafirmt totodată sprijinul faţă de Vladimir Putin: "Vom continua să ajutăm Rusia care este aliata noastră", scrie lalibre.be, citat de Rador.
Într-un context de tensiuni exacerbate cu ţările vecine, Alexandr Lukaşenko a avertizat că orice provocare ar atrage un răspus "imediat"."Nu vom aştepta şi vom utiliza tot arsenalul pe care îl avem la dispoziţie, inclusiv armele nucleare" ameninţă el.
"Nu le-am adus aici pentru a speria pe cineva. Ele reprezintă un puternic factor de descurajare, dar e vorba de arme nucleare tacice şi nu strategice. De aceea le vom utiliza imediat ce va fi lansată o agresiune contra noastră", mai avertizează el.
În iunie, preşedintele rus Vladimir Putin anunţase într-adevăr că a livrat primele focoase nucleare în Belarus. În opinia şefului Kremliului, aceste arme acţionează ca element de descurajare pentru "cei care se gândesc să aplice Rusiei o înfrângere strategică".
Alexandr Lukaşenko s-a referit şi la răscoala ratată a grupului Wagner. A amintit că el a avut ideea să primească trupele lui Evgheni Prigojin în Belarus. Pentru a înăbuşi această revoltă, pentru a stinge acest incendiu, era necesar să acceptăm toate condiţiile, deoarece revolta ar fi putut fi devastatoare pentru toată lumea", a declarat el. Totuşi, în opinia lui Alexandr Lukaşenko, este un nonsens să crezi că acest eveniment a slăbit Rusia. "Putin este acum mai mobilizat, mai şiret şi mai înţelept. Adversarii noştri trebuie s-o ştie", a afirmat el. "Nimeni nu-l va răsturna pe Putin astăzi".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau