Luni intra in vigoare legea starii de alerta: Pentru ce se dau amenzi si cat de mari sunt acestea

politie bh

Dimensiune font:

| 17-05-2020 20:56

 Legea care reglementeaza starea de alerta intra in vigoare luni si, dupa 3 zile de vid legislativ, autoritatile vor putea da sanctiuni.

Amenzile variaza de la 500 de lei la 15.000 de lei, iar cei care le primesc pot plati jumatate din suma in termen de 15 zile.

Contraventile sunt detaliate, astfel incat sa nu se repete situatia din prevederile neconstitutionale ale ordonantei din cazul starii de urgenta, care erau prea generale, fara a fi definite si individualizate pentru fiecare situatie in parte.

Trebuie spus ca cele mai mari amenzi le risca sefii institutilor publice si persoanele juridice. In aceste cazuri se poate ajunge la sume de 15.000 de lei. Aici intra amenzile pentru organizarea de intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise sau nerespectarea de catre operatorii de transporturi a masurilor dispuse sau incalcarea intervalelor orare in care acestea sunt permise.

Lipsa mastii si a declaratiei: Intre 500 si 2.500 de lei

Totusi, sunt cazuri in care persoanele fizice risca sa fie amendate, de exemplu daca nu detin o declaratie pe proprie raspundere cand merg in afara localitatii de domiciliu, contraventia este intre 500 si 2.500 lei.

Persoanele care nu poarta masca in spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun, la locul de munca si in alte spatii inchise pot fi amendate cu sume cuprinse intre 500 de lei si 2.500 de lei.

De asemenea, persoanele care participa la la intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise, risca amenda de la 500 lei la 2.500 lei.

Iata cum sunt detaliate amenzile

Articolele 65 si 66 din LEGE a nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabilesc pentru ce se pot da contraventii, cuantumul acestora si autoritatile care constata contraventia-politiejandarmi, DSP, ISU, Ministerul Transporturilor etc.

Constituie contraventii, in masura in care nu sunt savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate potrivit legii penale infractiuni, urmatoarele fapte savarsite pe durata starii de alerta:

a) Neluarea de catre conducatorii serviciilor de asistenta sociala a masurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activitatii- amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;

b) Neluarea de catre conducatorii autoritatilor sau institutiilor la nivelul carora sunt constituite centrele operative pentru situatii de urgenta a masurilor pentru permanentizarea activitatii acestora, conform art. 5 alin. (1) lit. f)- amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;

c) Neexecutarea masurilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a), referitoare la evacuarea temporara a persoanelor si bunurilor din zona afectata sau posibil a fi afectata, de catre personalul institutiilor si autoritatilor publice desemnate sa puna in aplicare aceste masuri- amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei;

d) Impiedicarea de catre orice persoana fizica a executarii masurilor de evacuare temporara a persoanelor si bunurilor din zona afectata sau posibil a fi afectata, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. a)- amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei;

e) Impiedicarea de catre orice persoana fizica a distribuirii ajutoarelor de prima necesitate pentru persoanele si animale afectate, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. b) - amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei;

f) Neefectuarea lucrarilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la modificarea de urgenta a mediului inconjurator si infrastructurii, de catre personalul institutiilor si autoritatilor publice desemnate prin hotarari ale comitetelor pentru situatii de urgenta sa puna in aplicare aceste masuri- amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;

g) Impiedicarea de catre orice persoana fizica a efectuarii lucrarilor stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. c), referitoare la modificarea de urgenta a mediului inconjurator si infrastructurii- amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei;

h) Nerespectarea de catre persoanele fizice a masurilor individuale de protectie a vietii si pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sanatatii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)- amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei;

i) Nerespectarea de catre persoanele fizice a masurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)- amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;

j) Nerespectarea interdictiilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a) de a organiza mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de intruniri, in spatii deschise, ori intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise- amenda de la 3.000 de lei la 15.000 de lei;

k) Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de intruniri, in spatii deschise, ori la intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise, interzise in conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a)- amenda de la 500 lei la 2.500 lei;

l) Desfasurarea de catre organizatori a unor mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri, in spatii deschise, ori a unor intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise, cu nerespectarea masurilor stabilite conform art. 5 alin. (3) lit. a)- amenda de la 2.000 lei la 10.000 lei;

m) Circulatia persoanelor, pietonala sau cu vehicule, in locurile si, dupa caz, in intervalele orare in care aceasta a fost interzisa sau restransa potrivit art. 5 alin. (3) lit. b)- amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei;

n) Nerespectarea de catre persoanele fizice a interdictiei de iesire din zonele stabilite in conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. c) sau incalcarea intervalelor orare in care este permisa iesirea din aceste zone- amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei;

o) Nerespectarea de catre persoanele fizice a interdictiei de iesire din cladirile, localitatile sau zonele geografice in care a fost instituita carantina potrivit art. 5 alin. (3) lit. c)- amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;

p) Nerespectarea de catre operatori a masurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. d), referitoare la restrangerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori incalcarea intervalelor orare in care acestea sunt permise- amenda de la 3.000 de lei la 15.000 de lei;

q) Nerespectarea de catre conducatorii institutiilor sau operatorilor economici a conditiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfasurarea activitatii acestor institutii sau operatori economici- amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;

r) Nerespectarea de catre conducatorii institutiilor sau operatorilor economici a masurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la suspendarea temporara a activitatii acestor institutii sau operatori economici- amenda de la 2.000 de lei la 10.000 de lei;

s) Neefectuarea lucrarilor pentru demolarea partiala sau totala a unor constructii, instalatii sau amenajari, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlata a unor terenuri, culturi, plantatii sau paduri, de catre persoanele fizice sau juridice ori de catre personalul institutiilor si autoritatilor publice desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit. g)- amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei;

s) Impiedicarea de catre orice persoana fizica a efectuarii lucrarilor pentru demolarea partiala sau totala a unor constructii, instalatii sau amenajari, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlata a unor terenuri, culturi, plantatii sau paduri, stabilite potrivit art. 5 alin. (4) lit. h) - amenda de la 500 de lei la 2.500 de lei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
VIDEO Declarații Elena Lasconi, după ce a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
24/11/2024 21:13

  Candidata USR, Elena Lasconi, intră in turul al doilea, potrivit exit-poll-ului de la ora ora 21.00. Acesta a obtinut 18,1% din voturi, potrivit CURS.  

Marcel Ciolacu intră în turul 2 - Trei candidați se bat pe locul 2 / Rezultate sondaj Sociopol
24/11/2024 21:10

  Liderul PSD Marcel Ciolacu a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale 2024, cu 22% din voturi, potrivit sondajului Sociopol, prezentat de Romania TV. Pentru locul 2 se luptă trei candi ...

Ce rol are președintele României. Responsabilitățile față de români pe care și le asumă cel care ocupă fotoliul de la Cotroceni
24/11/2024 18:09

 Functia supremă in stat, cea de presedinte al Romaniei, are un rol esential in asigurarea bunei functionări a institutiilor si a societătii. Responsabilitătile presedintelui sunt stipulate in legea fu ...

Prezența la urne - 33 la sută, la ora 16
24/11/2024 16:46

Sectiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidentiale 2024 s-au deschis duminică dimineată. Scrutinul se desfăsoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 pană la ora 21:00. În moment ...

Liderii PSD Iași au votat pentru „calea sigură”
24/11/2024 10:05

Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a votat duminică dimineaţa la secţia 244 de la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” din Iaşi. Alături de el au venit şi colegi de partid. Printre ei au fost ...

Peste 220.000 de alegători din Diaspora au votat
24/11/2024 09:25

227.678 de alegători au votat in diaspora, pană duminică, la ora 9,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate in timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Ag ...

Alegeri prezidenţiale. 18.008.480 de alegători sunt înscrişi pe listele electorale permanente
24/11/2024 07:23

Numărul total al alegătorilor inscrişi in listele electorale permanente, valabil pentru scrutinul prezidenţial, este de 18.008.480 de cetăţeni, după cum a informat vineri Autoritatea Electorală Permanen ...

Tudor Chirilă: Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. E mereu loc de mai rău. Și pentru asta trebuie să ieșim la vot
24/11/2024 00:05

Artistul Tudor Chirilă sustine că fiecare votant trebuie să-si spună anumite intrebări cu privire la candidatii de la prezidentiale, iar apoi să pună stampila de vot. „Să intelegem că bazinul de vot ...

„Nu suntem nebuni”. Medvedev, schimbare radicală de retorică: Rusia nu este dispusă să înceapă un război nuclear
24/11/2024 00:01

Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care anterior a amenintat in mod repetat Occidentul cu arme nucleare, si-a schimbat brusc retorica, scrie publicatia independentă The Mosc ...

„Moldova, regiune prioritară pentru investiții în Sănătate”
23/11/2024 19:10

Elita sistemului medical din regiunea Moldovei a fost prezentă la Iasi la sfarsitul acestei săptămani. Palatul Culturii a fost gazda unei intalniri deosebite organizată de ministerul Sănătătii, sub coord ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei