Macron a pus ținta pe Viktor Orban: Nu trebuie să i se permită să ia UE drept 'ostatică'
Dimensiune font:
Macron a pus ținta pe Viktor Orban: Nu trebuie să i se permită să ia UE drept 'ostatică'
Următoarele câteva luni vor fi decisive atât pentru Ungaria, cât şi pentru Uniunea Europeană, a susţinut vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, care a adăugat că premierului ungar Viktor Orban nu trebuie să i se permită să ia UE drept ''ostatică'', transmit AFP şi Reuters.
Liderii statelor UE au decis joi să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina chiar şi în condiţiile continuării luptei contra invaziei ruse, însă ei nu au căzut de acord asupra unui pachet de ajutor financiar de 50 de miliarde euro pentru Kiev din cauza opoziţiei Ungariei.
''Mă aştept ca Viktor Orban, în contextul în care el este respectat şi se ţine cont de interesele sale legitime, să se comporte în următoarele luni ca un european şi să nu ia ostatice avansurile noastre politice'', a declarat Macron la finalul summitului UE de la Bruxelles.
Şeful statului francez a spus că, în opinia sa, Viktor Orban a fost respectat în timpul discuţiilor şi că acesta trebuie la rândul său să arate respect faţă de UE.
El s-a declarat convins că Orban va depăşi supărarea şi va ''arăta responsabilitate''.
Pe de altă parte, Emmanuel Macron a spus că doreşte un ''compromis înţelept'' cu privire la legea franceză privind imigraţia, care a fost respinsă la începutul acestei luni de parlamentarii francezi.
''Trebuie să ne îmbunătăţim regulile pentru a combate mai bine imigraţia'', a declarat Macron.
De la începutul acestui an, aproximativ 29.000 de migranţi au reuşit să traverseze Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni, faţă de 44.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit autorităţilor franceze.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau