Macron îl atacă pe Zelenski: Nu cred că trebuie să facem mult caz, să încercăm să vedem polemici acolo unde nu sunt
Dimensiune font:
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a reafirmat marţi, înaintea summitului UE-Balcanii de Vest, poziţia sa privind necesitatea unor noi garanţii de securitate în Europa, inclusiv pentru Rusia, subliniind că nu trebuie să existe polemici fără sens, pe fondul criticilor Ucrainei şi ale altor ţări.
„Eu nu cred că trebuie să facem mult caz, să încercăm să vedem polemici acolo unde nu sunt. Eu am spus mereu acelaşi lucru, adică faptul că la final, în negocierile de pace, vor fi subiecte teritoriale referitoare la Ucraina, acestea le aparţin ucrainenilor, şi vor fi subiecte de securitate colectivă pentru întreaga regiune”, a afirmat Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Monde, în momentul sosirii la summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, de la Tirana, referindu-se la încercarea sa, în cursul întâlnirii din 7 februarie cu preşedintele Vladimir Putin, de a furniza Rusiei garanţii de securitate privind prezenţa NATO, pentru a evita războiul din Ucraina.
Săptămâna trecută, Macron a declarat că a discutat cu preşedintele SUA, Joseph Biden, despre viitoarea „arhitectură de securitate”, subliniind că ar trebui să fie oferite „garanţii de securitate Rusiei în momentul în care va reveni la masa negocierilor”. „Unul dintre punctele esenţiale este temerea că NATO ajunge la porţile sale, că desfăşoară armament care poate ameninţa Rusia”, a declarat Macron sâmbătă, citat de postul de televiziune TF1.
Afirmaţiile preşedintelui Franţei au atras critici din partea Ucrainei şi a altor ţări est-europene. „Cineva vrea să ofere garanţii de securitate unui stat terorist şi criminal?”, a reacţionat Oleksi Danilov, secretarul Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare din Ucraina.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau