Marcel Boloș: ”Nivelul amenzilor pentru evaziune fiscală va creşte de cel puţin zece ori!”
Dimensiune font:
Nivelul amenzilor pentru evaziune fiscală va creşte de cel puţin zece ori, iar pedepsele se vor dubla, anunţă ministrul finanţelor, Marcel Boloş.
În paralel, ANAF va fi reorganizată pentru o mai bună colectare a impozitelor şi taxelor la buget, iar cuantumul redevenţelor pe care statul le va cere companiilor care exploatează resursele ţării va creşte, în unele cazuri, şi de o mie de ori.
Bătaia de joc
Marcel Boloş: ”Nu este corect să aibă cifre de afaceri de ordinul miliardelor de lei cei care exploatează bogățiile solului, profituri uriașe și redevențele la bugetul de stat să fie infime, unele chiar batjocoritoare. Vor fi reașezate, fiind redevențe care vor crește și de 1.000 de ori. E un lucru de bun simț. Sunt redevențe rezultate din exploatarea resurselor minerale și a hidrocarburilor, ca să nu spun de ceea ce înseamnă terenul statului român. De pe 300.000 de hectare, să încasezi la bugetul de stat 2,5 milioane de lei este penibilo-absurd. Vor avea parte de o reașezare a redevențelor, așa cum este corect”.
Ministrul finanţelor publice, Marcel Boloş, a mai declarat că rectificarea bugetară nu poate avea loc decât după adoptarea măsurilor fiscale şi de reducere a cheltuielilor, pentru că altfel România riscă să atingă un deficit bugetar de 7%.
Reforma este obligatorie
Conform ministrului Finanțelor, ordonanța de urgență pregătită de către Guvern vine la pachet cu descentralizarea serviciilor publice și regionalizarea anumitor servicii publice.
„Sper ca mult criticata reformă ordonanţă de urgenţă a austerităţii, care este pentru România, un reper, o răscruce… România se află la o răscruce de drumuri, iar această ordonanţă de urgenţă aduce cu sine, de asemenea, descentralizare serviciilor publice, aduce cu sine regionalizarea anumitor servicii publice şi să nu fiu înţeles greşit din perspectiva regionalizării.
Acolo o să vedeţi elemente de reformă profundă care trebuiesc luate acum, nu mai târziu, pentru a nu mai ajunge la situaţii delicate pentru România din perspectiva sustenabilităţii finanţelor publice”, a susținut Boloş, potrivit digi24.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau