Marine Le Pen urcă extrema dreaptă pe primul loc în Franța
Dimensiune font:
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, se află pe primul loc în intenţiile de vot pentru primul tur al unui scrutin prezidenţial, relevă un sondaj publicat miercuri.
La fel ca multe alte state membre ale UE, Franţa cunoaşte o consolidare a popularităţii partidelor de extremă dreapta. Următoarele alegeri prezidenţiale în Franţa vor avea loc abia în anul 2027, dar acest sondaj are relevanţă în perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie.
Este prima dată când Marine Le Pen, ajunsă deja de două ori în turul doi al alegerilor prezidenţiale, primeşte o intenţie de vot atât de ridicată, de 36% (cu o marjă de eroare de 3%), într-un sondaj pentru un ipotetic tur întâi al unui scrutin prezidenţial, obţinând 13 puncte procentuale peste intenţia de vot dintr-un sondaj similar efectuat în anul 2022.
În sondajul publicat miercuri, candidatul sugerat al taberei preşedintelui de centru-dreapta în funcţie Emmanuel Macron (care se află la al doilea mandat şi nu mai poate candida), actualul premier Gabriel Attal sau predecesorul acestuia, Edouard Philippe, se află pe locul doi, cu 22% din intenţiile de vot. Pe locul trei îl regăsim în acest sondaj pe liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, cu 14%.
Pentru turul doi, dacă aici ar ajunge Edouard Philippe, acesta şi Marine Le Pen sunt la egalitate în intenţiile de vot, aproximativ 50% fiecare, dar dacă lidera extremei drepte s-ar confrunta cu Gabriel Attal ea ar câştiga în faţa actualului premier cu 51%, diferenţa de două procente dintre ei fiind totuşi în marja de eroare a sondajului.
Dar în ipoteza unui tur doi în care Marine Le Pen s-ar confrunta cu Jean-Luc Mélenchon, lidera extremei drepte ar câştiga detaşat, cu 64% din voturi, mai relevă acelaşi sondaj, efectuat de institutul Ifop în perioada 31 ianuarie-1 februarie pe un eşantion reprezentativ de 1.081 de persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau