Marți 13 - ziua în care ar putea să se decidă soarta României în Schengen: 'Subiectul va fi dezbătut în PE!'
Dimensiune font:
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a afirmat că ar fi greşit ca România să să nu menţină subiectul aderării ţării noastre la spaţiul Schengen pe agenda europeană, relatează NEWS.RO. El a adăugat că cei din Consiliul European pot discuta această aderare, la solicitarea României, cu acordul preşedintelui Consiliului European şi al Preşedinţiei Consiliului UE. „Marţi este o zi cheie în acest sens, nu doar pentru că vom avea o dezbatere în plenul Parlamentului European, ci şi pentru faptul că are loc Consiliul Afaceri Generale în cadrul căruia se setează, conform articolul 2 din Regulamentul de procedură al Consiliului European, ordinea de zi pentru Consiliul European ce va avea loc joi 15 decembrie”, a mai spus social-democratul.
„Consiliul European poate, conform Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, să discute despre aderarea României la spaţiul Schengen la solicitarea ţării noastre, cu acordul preşedintelui Consiliului European şi a Preşedinţiei Consiliului UE. Consiliul European oferă Uniunii, conform articolul 15 din TFUE, impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale. La nivelul acestei instituţii se poate evidenţia faptul că veto-ul dreptei din Austria şi a celor de centru-dreapta din Olanda pune în pericol unitatea şi solidaritatea europeană a statelor membre, atât de necesare având în vedere crizele pe care le traversăm şi războiul ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”, a declarat Victor Negrescu, conform unei postări de pagina de Facebook a PSD.
ADVERTISING
El a adăufat că, „în contextul în care Consiliul European este un for în care deciziile se iau consensual, putem pune presiune pe Cancelarul austriac, să subliniem faptul că prin decizia sa a izolat Austria şi, totodată, să solicităm convocarea unui Consiliu de Justiţie şi Afaceri Interne extraordinar, aşa cum a propus Preşedinţia cehă la Consiliul UE, sau să obţinem un calendar ferm de aderare pentru anul viitor”.
„Marţi este o zi cheie în acest sens, nu doar pentru că vom avea o dezbatere în plenul Parlamentului European, ci şi pentru faptul că are loc Consiliul Afaceri Generale în cadrul căruia se setează, conform articolul 2 din Regulamentul de procedură al Consiliului European, ordinea de zi pentru Consiliul European ce va avea loc joi 15 decembrie. Ar fi greşit să nu menţinem subiectul pe agenda europeană pentru că dacă nu o facem noi, nu are cine să o facă. Evident, fără populisme sau acţiuni extreme, ci cu profesionalism şi cu demersuri instituţionale în acord cu regulamentele europene, pentru a arăta, încă o dată, că România este un membru responsabil al Uniunii Europene şi poate asigura securitatea şi dezvoltarea acesteia”, a completat Negrescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau