Nicolae Ciucă, prima reacție după demisia lui Andrei Baciu: 'Am vorbit cu el, nu a fost nevoie să-i cer'
Dimensiune font:
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că nu a fost nevoie să-i ceară lui Andrei Baciu să se retragă de la şefia CNAS, menţionând că a fost o demisie de onoare, ca urmare a faptului că numele acestuia a fost vehiculat în dosarul de la DNA privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID.
"Am vorbit cu domnul Baciu, nu a fost nevoie să-i cer demisia. A fost o demisie de onoare, considerând că, odată ce i-a fost vehiculat numele în acel dosar, îşi va da demisia de la Casa de Sănătate", a afirmat Ciucă, întrebat, înaintea şedinţei conducerii PNL, dacă i-a cerut lui Andrei Baciu să-şi dea demisia de la CNAS.
Intrebat dacă Florin Cîţu, care se acuzat în acelaşi dosar, va rămâne în partid, liderul PNL a precizat: "Atât timp cât dosarul nu a fost trimis în judecată, aşa cum este prevăzut în statut, nu trebuie să-şi dea demisia din partid".
El a completat că Florin Cîţu nu şi-a dat demisia din grupul senatorilor PNL.
Andrei Baciu, care şi-a anunţat luni dimineaţa demisia din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste un miliard de euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau