Olaf Scholz: Vladimir Putin nu a făcut nicio ameninţare împotriva mea sau a Germaniei
Dimensiune font:
În convorbirea sa la telefon cu Olaf Scholz, cancelarul german, preşedintele Vladimir Putin „nu a făcut nicio ameninţare împotriva mea sau a Germaniei”, a afirmat Scholz într-un interviu acordat ziarului duminical Bild am Sonntag, notează RADOR.
Fostul premier britanic, Boris Johnson, a afirmat pentru un documentar BBC, în cursul acestei săptămâni, că liderul rus l-a ameninţat cu o rachetă care ar „dura doar un minut”.
Kremlinul susţine că Johnson a minţit. Scholz a afirmat că în discuţia pe care a purtat-o cu Putin a fost clar că au opinii diferite despre războiul din Ucraina, pe care Rusia îl numeşte „operaţiune militară specială”.
„Am fost foarte clar când i-am spus lui Putin că Rusia este singura responsabilă pentru război”, a afirmat Scholz. „Rusia şi-a invadat vecina fără motiv, pentru a lua părţi din Ucraina sau întreaga ţară”, a afirmat Scholz.
Pentru că, după părerea Germaniei, acţiunile Rusiei au încălcat cadrul paşnic al Europei, aceasta oferă Ucrainei ajutor financiar, umanitar şi militar, a afirmat Scholz. Există un acord cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care precizează că armele furnizate de Occident trebuie să fie folosite doar pe teritoriu ucrainean, nu pe cel rusesc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau