Opţiunile strategice pentru politica forestieră a României pentru următorii 10 ani vor fi finalizate până în noiembrie
Dimensiune font:
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat, marţi, că a început procesul de fundamentare a opţiunilor strategice pentru dezvoltarea politicii forestiere a României pentru următorii zece ani, care vor fi finalizate până la 30 noiembrie. Documentul ar urma să fie o bază solidă pentru viitoarea Strategie Naţională Forestieră a României.
”Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a început procesul de fundamentare a opţiunilor strategice pentru dezvoltarea politicii forestiere a României pentru următorii 10 ani. Demersul se va finaliza cu cel mai actualizat document care va include opţiunile factorilor interesaţi din sector în ceea ce priveşte politica publică ce ar trebui să fie aplicată de autoritatea centrală în următoarea decadă. Astfel, pentru elaborarea documentului strategic, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va primi sprijinul a peste 200 de experţi, care s-au alăturat acestui demers. Aceştia sunt reprezentanţi ai universităţilor de profil, institutelor de cercetare, ocoalelor silvice de stat şi private, gărzilor forestiere, asociaţiilor de proprietari de păduri, organizaţiilor non-guvernamentale, dar şi ai industriei de exploatare şi prelucrare a lemnului”, a informat ministerul.
Cei 200 de experţi vor participa la discuţii în cadrul a trei grupuri de lucru stabilite în acest sens: grupul socio-economic, grupul de mediu şi grupul de guvernanţă.
Conform calendarului de lucru, documentul privind opţiunile strategice pentru dezvoltarea politicii forestiere din următorii 10 ani va fi finalizat până în 30 noiembrie 2020, spun reprezentanţii Ministerului Mediului.
„României îi lipseşte o strategie pentru pădurile ţării, care să fie urmată de toţi actorii din acest sector. Fără aceasta riscăm să ne trezim cu provocări climatice sau de altă natură pentru care să nu fim suficient de pregătiţi. Anul acesta, vremea rea a pus la pământ păduri întregi din Europa: peste 200 de milioane de metri cubi de lemn au fost doborâţi de manifestările severe ale vremii. România a fost printre cele mai puţin afectate state de acest fenomen. Însă, schimbările climatice şi adaptarea pădurilor la acestea, protejarea biodiversităţii şi ameninţările ei, lemnul de foc necesar populaţiei, provocarea de a asigura resurse pentru industria lemnului, preocuparea pentru surse continue de finanţare pentru întregul sector – sunt teme care trebuie gândite şi planificate în proiecţia următorilor 10 ani. Sper ca acest document pe care-l vom finaliza în luna noiembrie să fie o bază solidă pentru viitoarea Strategie Naţională Forestieră a României”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Întâlnirile grupurilor de lucru sunt programate în perioadele 7-20 septembrie 2020 şi 19 octombrie – 7 noiembrie 2020. Începând cu 16 noiembrie, documentul rezultat va fi dezbătut public.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau