Parlamentul European a adoptat noul pact al UE privind migrația și azilul
Dimensiune font:
Parlamentul European a adoptat miercuri ampla reformă a politicii europene în domeniul migrației, care înăspreşte controalele la sosirea la frontierele Uniunii Europene şi implementează un sistem de solidaritate între state, votul fiind rezultatul unui compromis dificil pe un subiect care a alimentat tensiuni și diviziuni între cele 27 de state membre timp de ani de zile.
Eurodeputaţii au adoptat prin vot zece texte care alcătuiesc ”Pactul Migraţiei şi Azilului” într-o sesiune plenară, la Bruxelles, întreruptă scurt de proteste ale unor activişti ostili acestei reforme.
UE înregistrează o creştere a cererilor de azil – care au atins 1,4 milioane în 2023, reprezentând cel mai înalt nivel din 2016 -, potrivit Agenţiei europene a azilului.
Intrările ”neregulate” în UE sunt de asemenea în creştere şi au atins 380.000 în 2023.
Reforma introduce o ”filtrare” obligatorie a migranţilor care sosesc la frontierele UE, care constă în întregistrarea acestora în baza de date comună EURODAC.
O ”procedură la frontieră” este prevăzută în cazul celor care sunt în mod statistic cel mai puţin susceptibili să obşină azilulu. Ei sunt reţinuţi în centre pe timpul examinării dosarului în mod accelerat, cu scopul de a-i expulza pe cei respinşi cât mai rapid.
Aproximativ 161 de organizaţii de apărarea drepturilor omului – inclusiv Human Rights Watch (HRW), Amnesty International (AI), International Rescue Committee (IRC) sau Oxfam – le-au cerut eurodeputaţilor să respingă Pactul şi şi-au exprimat îngrijorarea faţă de ”detenţii ale unor familii cu copii” şi o ”criminalizare” a exilaţilor.
Stânga are aceleaşi nemulţumiri iar extrema dreaptă consideră că noile reglementări sunt insuficiente şi ineficiente.
Regula în vigoare potrivit căreia prima ţară de intrare în UE a unui migrant este responsabilă de cererea de azil a acestuia este menţinută cu câteva modificîri.
Însă, cu scopul de a ajuta ţările în care sosesc mulţi migranţi,ca Italia, Grecia sau Spania, este organizat un sistem de solidaritate care este obligatoriu.
Celelalte state membre sunt obligate să contribuie prin preluarea un or solicitanţi de azil – mutare – sau printr-o contribiuţie – fiananciară sau materială – în favoarea ţărilor aflate sub o presiune a migraţiei.
Acesta este un mod de a încerca o depăşire a opoziţiei Ungariei şi Poloniei faţă de orice cotă de refugiaţi, în pofida faptului că cele două ţări rămân ostile reformei.
După vot, Pactul urmează să fie aprobat în mod oficial de către statele membre.
Comisia Europeană urmează să prezinte până în iunie un plan de implementare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau