Patriarhia Română reacționează la panourile publicitare ȘOCANTE cu care au fost împânzite: Indică nivelul înalt de trivialitate al concepției ideologice
Dimensiune font:
Bucureștiul și marile orașe ale României sunt, de câteva zile, împânzite de panouri publicitare stradale în care persoane vârstnice sunt prezentate sub noua ideologie sexuală: bătrâne și bătrâni care sunt prezentați drept homosexuali sau transsexuali. Panourile, cu poze luate din magazine speciale din SUA, vor să prezinte ca fiind normală homosexualitatea chiar și la vârste înaintate.
Patriarhia Română consideră că derapajele prezentate în spațiul public reprezintă ”ofensiva obscenității publice”. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, trage un semnal de alarmă considerând că tot ceea ce se întâmplă în aceste zile ”spune foarte multe despre direcția în care suntem invitați de ideologii zilei să privim și să ne urnim”.
”Ofensiva obscenității publice cocoțată sfidător pe panouri stradale îi dezvăluie pe ideologii pansexualismului galopant în toată nuditatea lor ideatică.
A promova public, adică inclusiv în văzul copiilor cu bunici decenți de mână, personaje grotești care își afirmă țanțoș bi-orientarea sexuală, ca și cum ne-ar comunica ceva esențial pentru binele nostru comun, indică în primul rând nivelul înalt de trivialitate al concepției ideologice ce animă asemenea acțiuni (progresismul neo-marxist en vogue).
A face din sexualitate, temă a intimității prin excelență, un subiect de publicitate stradală, spune foarte multe despre direcția în care suntem invitați de ideologii zilei să privim și să ne urnim.
În criză majoră de subiecte ceva mai importante pentru societatea din epoca „post-adevăr”, mărturisirea stridentă a orientării non-heterosexuale în public devine treptat o „datorie”, marginalul devine centru al atenției publice, necesara intimitate devine exhibare, claritatea morală devine obligatorie cecitate.
Nu în ultimul rând, ar trebui observat contextul conturat recent și în spațiul românesc inundat perfid de teme suspect de stringente precum „educația sexuală obligatorie” de la vârste cât mai fragede, sau misterioasa „ideologie de gen”. Teme care privesc frontal copiii, tinerii și părinții acestei țări, dar care sunt subtilizate abil dezbaterii publice.
A ridica semne de întrebare în legătură cu toate aceste lucruri, a cere o justificare rațională a lor dincolo de sofismele în care sunt împachetate, te transformă desigur în „medieval”, „bigot” sau „fascist”. Ceea ce nu este tocmai firesc în „societatea deschisă” a clamatei transparențe totale.”, precizează Vasile Bănescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau