Patrimoniu în pericol! Cetăţile dacice, distruse de braconierii arheologici

Dimensiune font:

| 27-08-2023 01:39

Cetățile dacice nu au beneficiat de pază. Astfel, diverși indivizi au căutat în ele și în jurul lor, de-a lungul anilor, cu detectoare de metale, scoțând multe piese din metal, dintre care au făcut selecția: cele de fier au fost pur și simplu lăsate pe loc sau aruncate în zonă, fiindcă nu reprezentau o valoare financiară, iar cele din metal prețios (kosoni, brățări etc.) au fost duse spre valorificare departe de România, de unde statul român le-a recuperat parțial după multe strădanii și cu mulți bani din bugetul național.

Nici n-avem idee câte piese s-au pierdut probabil pentru totdeauna în colecții private din țară și din afară. Piese care ar fi întregit imaginea unei lumi de mult apuse, care știa să lucreze aurul și argintul cu mare artă.

Dacă detectoriștii distrug într-adevăr contextul arheologic, măcar parțial, ei predau piesele găsite autorităților și marchează locurile descoperirii. Braconierii arheologici, în schimb, beneficiază de rețele bine puse la punct de detectat, săpat, transportat, scos peste hotare și valorificat, unele guri „rele” spun că în cârdășie cu autorități locale, chiar și poliție sau politicieni de la vârf. Aici e cea mai mare problemă.

112: Arheologia, o urgență culturală

Ce s-ar putea face? Cum am putea opri braconajul care continuă nestingherit? Cum am putea face rost de fonduri care să fie îndeajuns pentru restaurarea acestor mărețe ruine? Statul român se plânge că nu are banii necesari. Autoritățile județene și locale ridică din umeri și amintesc de patrimoniu în campaniile electorale.

Nu sunt bani pentru arheologie, nu sunt bani pentru restaurarea zidurilor, nu sunt bani pentru restaurarea multor piese – multe muzee din țară nici nu au restauratori. Drumurile de acces sunt cum sunt, nu ai panouri explicative cum trebuie, nu ai o broșură de unde să înțelegi cum arăta cetatea și zonele din jur, ce se întâmpla acolo, cum trăiau dacii în aceste cetăți și în jurul lor.

Sună foarte bine că aceste fortificații sunt în Patrimoniul mondial UNESCO, dar autoritățile române nu mișcă mai deloc pentru a face ceva real și vizibil pentru ele. Nu există un plan palpabil, nu există soluții, nu există nimic.

Ca turist, vezi niște ziduri și nişte pietre, te plimbi printr-o pădure crescută pe istorie și te bucuri eventual de natură, dacă nu ești deranjat de gunoaiele pe care „turiştii” le lasă în urmă. Rădăcinile copacilor scot pietrele din ziduri, alunecările de teren contribuie la distrugere, la fel și acei turiști care se urcă pe zidurile ce se surpă și își scrijelesc numele pe pietrele de acum aproape 2.000 de ani. Unii mai fac şi câte un grătar printre ruine.

În rest, ne batem în piept cum că noi suntem urmașii dacilor, cât de bravi erau strămoșii noștri, cum ne curge sângele lor prin vene, dar toate aceste manifestări rămân doar la nivel declarativ-pompos și fals-eroizant, în timp ce vedem cum întregul patrimoniu al României – biserici și mănăstiri ortodoxe, biserici fortificate săsești, secuiești, ungurești, conace boierești ale marilor familii române care au construit România modernă, străzi urbane în București sau alte orașe ale țării – se năruie în fața noastră sau e modernizat violent și mutilat. Poate într-o zi vom găsi soluții, poate într-o zi vom avea autorități centrale, județene și locale responsabile. Poate.