Pedofilii au scăpat! Deputații au respins castrarea chimică
Dimensiune font:
Deputații au respins castrarea chimică a pedofililor! „Textul nu respectă cerințele de claritate și previzibilitate”
Motivarea acestei respingeri de către deputații juriști a fost: „Cu ocazia dezbaterilor s-a constatat că reglementarea legală propusă prin inițiativa legislativă, care instituie un asemenea tip de sancțiuni, trebuie corelată cu prevederile prin care se instituie principiul respectării drepturilor omului, consacrat prin Constituție, precum și prin tratatele privind drepturile omului la care România este parte. De asemenea, s-a constatat că textul inițiativei legislative nu respectă cerințele de claritate și previzibilitate necesare normelor prevăzute de legea penală”.
Propunerea legislativă prevede că în cazul actului sexual cu un minor, pedofilul condamnat definitiv poate beneficia de înjumătățirea pedepsei. Condiția este să accepte să urmeze un tratament de castrare chimică. În consecință, legea nu permite castrarea chimică a pedofililor fără acordul acestora.
După raportul primit în Comisia Juridică, proiectul privind castrarea chimică a pedofililor va merge la vot final, în plen. Recomandarea comisiei este ca deputații să nu-l voteze. Proiectul de lege, depus în Parlament de fostul deputat Cătălin Rădulescu, a fost adoptat în Senat în 2018. El se află în prezent la Camera Deputaților în calitate de for decizional.
„Este un proiect care este lege deja în 15 ţări, marea majoritate europene, inclusiv în Republica Moldova, în SUA din ’40 şi ceva. Deci este o metodă medicală. Dacă se înţelege să fie susţinut acest proiect de către Parlament şi de către media, este foarte bine. Dacă nu, toată lumea să-şi asume faptul că în momentul în care următorul copil va fi abuzat sexual de către un nenorocit bolnav psihic înseamnă că părtaşi la toată chestiunea asta vor fi toţi cei care n-au susţinut acest proiect. Este o lege numai şi numai în favoarea cetăţenilor şi a copiilor noștri. Prin această tehnică medicală nu se face altceva decât cu acordul acestui bolnav psihic să se împiedice recidiva. Noi am spus că se face cu acordul lui (n.r. – al pedofilului), în prezenţa avocatului, în prezenţa unui medic cu care se consultă. El spune că este de acord să urmeze acest tratament medical toată viaţa, i se explică că are probleme medicale, psihice. Ca să nu aibă această recidivă va trebui să facă acest tratament şi atunci i se înjumătăţeşte pedeapsa”, a spus deputatul Cătălin Rădulescu, initiatorul legii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau