Povestea Unirii

Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.

24 ianuarie 1859 – Mica Unire sau Unirea Principatelor Române Mica Unire din 1859 a avut loc odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei, momentul însemnând primul pas important în drumul pentru înfăptuirea statului național român. La data de 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar câteva zile mai târziu, la 24 ianuarie 1859, Cuza era ales și domn al Țării Românești. Întâlnirea istorică în urma căreia Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Țării Românești și în care s-a decis Mica Unire a avut loc la Hotel Concordia din București, astăzi situat pe strada Smârdan, numărul 39. Mica Unire este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate. La 5 ianuarie 1859, în Moldova, și la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Ideea de unire a Moldovei cu Țara Românească a apărut încă de la finalul războiului Crimeii (1853 – 1856), tema fiind avansată în discuțiile care au avut loc atât în cele două principate, cât și pe plan internațional. Contextul realizării unirii a fost favorizat și de evenimentele din plan internațional: înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței, condusă la acel moment de Napoleon al III-lea. Un rol important în realizarea Unirii Principatelor Române l-a avut și propaganda făcută de partidele din cele două principate în cele două țări și în străinătate. În acest context, votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857, a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.