Președintele Crucii Roșii explodează: Situația din Gaza e un eșec catastrofal
Dimensiune font:
Comitetul Internațional al Crucii Roșii a cerut o dezescaladare imediată a ostilităților în Gaza și livrarea de ajutor umanitar. „Un eșec catastrofal pe care lumea nu trebuie să îl tolerize”, susține președintele Comitetului.
„Este inacceptabil ca civilii să nu aibă un loc sigur unde să se ducă în Gaza, pe fondul bombardamentelor masive, iar cu un asediu militar în vigoare nu există nici un răspuns umanitar adecvat posibil în prezent. Acesta este un eșec catastrofal pe care lumea nu trebuie să îl tolereze", a declarat sâmbătă, într-o declarație, președintele CICR, Mirjana Spoljaric, potrivit CNN.
Spoljaric a adăugat că „imperativul imediat trebuie să fie acela de a salva vieți”.
„În conformitate cu dreptul umanitar internațional, părțile sunt obligate să protejeze civilii de efectele operațiunilor militare în orice moment, să facă distincția între civili și ținte militare și să nu folosească niciodată scuturi umane pentru a împiedica atacarea obiectivelor militare”, a mai spus Spoljaric. De asemenea, CICR a cerut „eliberarea imediată a tuturor ostaticilor” și a reiterat oferta anterioară a organizației de a facilita orice operațiune viitoare de eliberare a ostaticilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau