Președintele Germaniei, umilință fără predecent în Qatar: l-au uitat pe aeroport
Dimensiune font:
Covorul roşu a fost întins miercuri pentru preşedintele Republicii Federale Germania, venit la Doha într-o vizită de stat, dar Sultan al-Muraikhi, ministrul de externe, s-a lăsat aşteptat. Scena a fost solemnă, aşa cum sunt primii paşi ai unui preşedinte aflat într-o vizită de stat în străinătate, dar solemnitatea s-a transformat rapid într-o lungă stânjeneală diplomatică, relatează Le Figaro, informează News.ro.
Miercuri, Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Republicii Federale Germania, şi-a început vizita de stat în Qatar. Aeronava Airbus A350 a Bundeswehr, cu vulturul şi o bordură în culorile Germaniei, a aterizat pe pista aeroportului din Doha. Covorul roşu a fost desfăşurat impecabil, urmând treptele până la uşa aeronavei oficiale, care s-a deschis pentru ca preşedintele german să fie întâmpinat.
Dar scena se opreşte aici: Steinmeier a rămas plantat pe covorul gros, cu braţele încrucişate, imperturbabil în ciuda soarelui apăsător. Timp de o jumătate de oră, aproape o eternitate, el a făcut curse între interiorul avionului şi această uşă care se deschisese spre un vid politic. La celălalt capăt al covorului, ambasadorul german, Lothar Freischlader, şi câţiva soldaţi din Qatar, formând o gardă de onoare imaculată în uniformele lor albe, erau acolo pentru a-l întâmpina ca gazde, dar reprezentantul oficial al Qatarului lipsea cu desăvârşire. Şi în timp ce avionul prezidenţial a aterizat puţin mai devreme, ministrul de stat pentru afaceri externe al Qatarului, Sultan bin Saad Al-Muraikhi, s-a lăsat aşteptat timp de treizeci de minute lungi.
S-a întâlnit cu emirul Qatarului
După acest interludiu interminabil, care s-a încheiat în cele din urmă cu o primire ca la carte, preşedintele federal a putut porni la drum pentru a se întâlni cu emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, la palatul acestuia.
În ceea ce-l priveşte Frank-Walter Steinmeier, el însuşi fost ministru de externe, nu a făcut niciun comentariu cu privire la această sosire diplomatică eşuată.
Miza era mare pentru preşedintele federal, care venise la Doha pentru a facilita eliberarea ostaticilor germani deţinuţi de Hamas. Biroul politic al grupării islamiste palestiniene se află în Qatar, iar bogatul emirat a jucat un rol de mediator cheie după atacul asupra Israelului din 7 octombrie.
"După această conversaţie, sunt sigur că Qatarul va face tot ce poate pentru a ajuta la eliberarea ostaticilor germani", a declarat Steinmeier după întâlnirea cu emirul Al-Thani. Însă "într-o situaţie de negociere atât de dificilă, nu pot exista garanţii. Sper că ne putem aştepta la veşti bune în zilele următoare", a spus preşedintele german. Nu a fost nevoie de câteva zile, deoarece miercuri seara, Qatarul a anunţat eliberarea a trei germani dintre cei şaisprezece eliberaţi în acea zi, iar joi a mai fost elberată o femeie cu dublă cetăţenie.
Aşteptarea interminabilă la uşa avionului nu a fost, prin urmare, de rău augur, dar nici scena nu a fost una memorabilă din punct de vedere diplomatic. "Acest lucru este probabil reprezentativ pentru statutul actual al Germaniei în Orientul Mijlociu", a comentat pe X (fostul Twitter) cercetătorul Andreas Krieg, profesor asociat la King's College din Londra.
Dar Berlinul nu este singura capitală occidentală care a suferit o astfel de palmă diplomatică. La 6 noiembrie, la o lună după atacul Hamas şi în plin război cu Recep Erdogan pe tema politicii Israelului în Gaza, secretarul de stat american, Antony Blinken, a coborât din avionul Departamentului de Stat fără ca cel mai mic comitet de primire să îl întâmpine la sosirea pe aeroportul din Ankara. Până şi luminile au fost stinse. Limbajul diplomatic nu se exprimă întotdeauna în cuvinte, conchide Le Figaro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau