Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa: PNRR – un manual de 1.203 pagini despre cum să ocolești Iașul cu investiții de 30 miliarde de euro!
Dimensiune font:
Ieșenii au fost lăsați pe dinafară la împărțirea fondurilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Niciun proiect major nu este menționat în dreptul județului nostru. Nu este o regulă. Alte județe au investiții concrete de sute de milioane de euro, chiar miliarde de euro. Iașul este însă prins la categoria ”și altele”. ”Enumerăm câteva obiective, cu titlu de exemplu”, după o astfel de exprimare se găsește în general și județul nostru, fără ca acest lucru să reprezinte vreo asumare a unui proiect.
Acest document arată incapacitatea liderilor locali ai PNL și USR de a promova proiectele Iașului. Din păcate, alianța care ar trebui să lucreze în interesul ieșenilor, își urmărește doar propriile interese. Liderii liberali au mari probleme de imagine, cu dosare de corupție în lucru, iar liderii USR nu știu cum să mai facă să pună piedici proiectelor depuse de peneliștii de la Primărie și Consiliul Județean în ideea de a câștiga capital electoral. Este singura miză a celor de la USR. Cu astfel de oameni politici acuzați de corupție, cercetați de DNA și DIICOT, și cu amatori care își urmăresc doar propriile interese este aproape imposibil ca Iașul să aibă un cuvânt de spus la nivel central, în Coaliția de Guvernare. Concluzia este doar una: Iașul nu contează pentru Coaliția actuală de Guvernare la alocarea fondurilor ci doar la nivel de discurs public!
Din aceste motive, județul Iași nu are nici un proiect major de infrastructură rutieră. Norocul nostru este că Autostrada care trebuie să ajungă în județul Suceava, la liberalul Gheorghe Flutur, trece un pic prin județul nostru, pe lângă Pașcani. Mai mult, chiar și tronsoanele de autostradă spre Moldova menționate în PNRR cu finanțare, beneficiază doar de jumătate din sumele necesare, restul banilor urmând să vină din alte surse, fără a se explica clar care. Ni se propune un fel de struțo-cămilă, care să închidă gura celor care ar spune că nu sunt finanțate măcar proiecte spre Moldova.
Poate cel mai grav pentru noi este lipsa finanțării sectorului de autostradă de la Iași la Moțca, cel care ar fi crescut siguranța rutieră într-o zonă cu foarte multe accidente grave și ar fi eliminat aglomerația actuală de pe drumul european. Acest proiect nu se regăsește nici măcar pe lista de rezervă, deși acolo putem găsi alte proiecte care acum nu au nicio documentație tehnică. Nici șoseaua ocolitoare de nord a municipiului nu are șanse de a fi realizată prin PNRR.
Senzația mea este că ieșenii au fost prinși pe de o parte între un război intern al PNL, unde liderii acuzați de fapte de corupție nu îl susțin pe premierul Cîțu la șefia partidului, iar pe de altă parte într-un război total între filialele PNL și USR. Cu astfel de oameni care nu își dau seama când este momentul să strângi rândurile pentru proiectele ieșenilor și care nu pot lăsa deoparte orgoliile în momente care stabilesc dezvoltarea județului pentru următorii ani, va fi foarte greu ca județul nostru să beneficieze de investiții majore.
În schimb, chiar dacă nu vom avea autostrăzi, noi ieșenii vom plăti împrumuturile de 15 miliarde de euro, jumătate din fondurile PNRR, la fel ca clujenii, care însă primesc fonduri de peste 1,5 miliarde euro din PNRR, inclusiv pentru dezvoltarea transportului cu metroul.
Chiar dacă nu vom beneficia de investiții majore prin PNRR, noi ieșenii vom fi afectați în egală măsură de austeritatea pregătită de guvernanți, de schimbarea vârstei de pensionare, de înghețarea salariilor, de toate așa-zisele reforme pregătite de Guvernarea de Dreapta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau