Premierul Marcel Ciolacu, mesaj tăios: Dacă liberalii nu înțeleg situația și ce e în joc, eu îmi pun mandatul pe masă și mergem la alegeri
Dimensiune font:
După ce pachetul fiscal pregătit de PSD a atras numeroase critici în spaţiul public, dar şi din partea partenerilor de guvernare de la PNL, premierul Marcel Ciolacu s-a hotărât să pună piciorul în prag și să amenințe chiar cu alegerile anticipate.
Marcel Ciolacu a hotărât că este momentul pentru o demonstraţie de forţă şi a ameninţat luni seară că, în cazul în care PNL nu va susţine pachetul fiscal pregătit pentru a diminua deficitul bugetar, îşi va depune mandatul de premier, situaţie în care, foarte probabil, s-ar ajunge la alegeri anticipate, cu doar un an înaintea celor la termen din 2024.
”Dacă liberalii nu înțeleg situația și ce e în joc, eu îmi pun mandatul pe masă și mergem la alegeri. Am și eu răbdarea mea. Jocul e peste capul lui Ciolacu și al lui Ciucă, ce se joacă în acest moment regional”, a spus Ciolacu la Aleph News.
”Eu nu îmi permit să pierd aderarea la OCDE. Îmi asum măsurile cap-coadă. România nu își mai poate permite această situație”, a mai spus Ciolacu.
El a mai spus că joacă ”cu mandatul pe masă”.
Liderul PSD a mai spus că ”e posibil să pierd niște voturi, îmi asum, voi explica și în partid. Dar acasă, când mă uit în oglindă, știu că am făcut ce e corect pentru România, țara în care crește copilul meu”.
Ciolacu a explicat că ”cea mai mare provocare e să facem corecțiile fără mărirea TVA”.
Marcel Ciolacu a răbufnit: Nu e normal să fii exceptat
Marcel Ciolacu a spus, luni seara, că nu va mai accepta tot felul de exceptări de la plata taxelor către stat. În replică, Ion Cristoiu, moderatorul emisiunii, i-a spus că se va ‘sinucide’. „Nu e normal să ai spor de antenă de 15 la sută, să fie mai mare Nu este normal ca cel cu salariul minim pe economie să-și plătească CASS-ul și tu să fii exceptat. Vor exista comasări, Nu dau pe nimeni afară. Ca să fie el șef de serviciu, s-au inventat alte 6 posturi fantomă. La sfârșitul anului, vine și spune c-a zbârnâit. șeful vine și spune să le împartă în prime. Trebuie o reformă de fond în administrația publică. Mi -o asum cap-coadă. Nu mai putem să păcălim”, a spus Marcel Ciolacu, conform romaniatv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau