Premierul Olandei: „Ungaria nu mai are ce să caute în UE“, din cauza legii anti-LGBT
Dimensiune font:
Mark Rutte, premierul Olandei, e de părere că Ungaria trebuie să fie scoasă din Uniunea Europeană, din cauza legii anti-LGBT.
Premierul olandez Mark Rutte a susţinut joi că Ungaria, pentru că a adoptat o lege care interzice referirile la homosexualitate în şcoli şi este acuzată astfel că discriminează persoanele LGBT, nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană.
În opinia mea, (...) ei nu mai au ce să caute în UE, dar nu doar eu decid, a spus Rutte la sosirea la summitul european, potrivit AFP, premierul liberal olandez adăugând că doreşte să facă Ungaria să cedeze în acest subiect.
Nu există însă o procedură pentru excluderea unei ţări din UE
Mark Rutte se numără printre cei 17 lideri ai statelor UE semnatari ai unei scrisori comune pe tema noii legi ungare, adresată şefilor instituţiilor europene şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres (invitat la summitul european), în care insistă asupra necesităţii respectării valorilor europene.
Comisia Europeană a trimis Budapestei o scrisoare prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de această lege, care prevede că pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani.
Premierul ungar Viktor Orban a respins criticile conform cărora noua lege ar afecta drepturile persoanelor LGBT. Legea nu priveşte homosexualii, ea priveşte modul în care părinţii doresc să facă educaţia sexuală a copiilor lor, a explicat el, potrivit Agerpres.
Ce prevede legea
Partidul conservator guvernamental al Ungariei a pregătit o nouă legislație care interzice prezentarea de materiale pornografice sau orice conținut care încurajează schimbarea de gen sau homosexualitatea pentru oricine are sub 18 ani. Partidul descrie noua legislație ca parte a unui efort de a proteja copiii de pedofilie.
Fidesz, care promovează o agendă creştin-conservatoare, a abordat propunerea de interzicere a discuţiilor şcolare cu privire la problemele LGBT într-un proiect de lege separat, susţinut pe scară largă, care penalizează strict pedofilia, îngreunând astfel votul oponenţilor.
Măsura, despre care criticii spun că nu face decât să confunde în mod greşit pedofilia cu problemele LGBT, a declanşat luni un miting în masă în afara Parlamentului, în timp ce mai multe grupuri au cerut Fidesz să retragă proiectul de lege (citește continuarea AICI).
Lege anti-LGBT în Ungaria. Declaraţia şefei CE este 'o ruşine', afirmă Guvernul lui Viktor Orban după critica Ursulei von der Leyen
Ungaria a calificat miercuri drept „o ruşine“ comentariile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre legea care interzice „promovarea“ homosexualităţii în rândul minorilor, în contextul în care Budapesta se confruntă cu un val de critici, relatează AFP.
'Declaraţia preşedintei Comisiei Europene este o ruşine', a repetat de trei ori guvernul de la Budapesta într-un comunicat, reluând astfel o afirmaţie a şefei executivului european, care a criticat anterior legea recent adoptată de parlamentul ungar. Comentariile Ursulei von der Leyen 'se bazează pe acuzaţii false', a transmis guvernul premierului ungar suveranist Viktor Orban.
Legea care interzice „promovarea“ homosexualităţii printre minori „protejează drepturile copiilor, garantează drepturile părinţilor şi nu se aplică orientării sexuale a celor de peste 18 ani: prin urmare, nu conţine elemente discriminatorii“, susţine Budapesta. Guvernul ungar denunţă „o opinie politică părtinitoare, fără ca în prealabil să se fi desfăşurat o anchetă imparţială“. Legea prevede că „pornografia şi conţinuturile care reprezintă sexualitatea sau promovează deviaţia identităţii de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor sub 18 ani“
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau