Primarii ieșeni încep să se teamă de instabilitatea guvernamentală
Dimensiune font:
Coaliția guvernamentală dintre Partidul Național Liberal și Partidul Social-Democrat a ridicat, de la bun început, multe semne de întrebare, fiind, cel puțin din punct de vedere ideologic, o alianță extrem de dificilă.
Astăzi, conducerea Consiliului Județean Iași se bucură de o bună colaborare cu Guvernul, dar îi acuză pe cei de la PSD Iași că împiedică demersul dezvoltării județului. Iar unii edili sunt nemulțumiți de modul în care Guvernul se implică pentru dezvoltarea comunităților locale, acuzând mari întarzieri ale implementării proiectelor.
„Coaliția de guvernare la nivelul județului, dintre PNL și PMP, funcționează foarte bine, astfel încât avem majoritate pentru a implementa proiectele cu adevărat importante pentru Iași. Dacă este să vorbim despre dorința de a dezvolta județul nostru, aici ați putea observa că, indiferent dacă discutăm despre Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, despre Aeroportul Iași sau de modernizarea drumurilor județene, veți vedea câte piedici și obstacole pun cei de la PSD Iași, a declarat Costel Alexe, președinte CJ Iași.
„Nu există răspunsuri concrete. În afară de șase proiecte de gard despre care s-a spus că vor fi finațate, nu avem nimic, niciun act concret care să ne spună când, cum sau dacă vor fi finanțate programele respective” - Cătălin Martinuș (PNL), primarul comunei Dobrovăț.
Primarii din județul Iași declară că, în contextul actual, coaliția aflată la guvernare, la nivel local, este „cea mai bună variantă”. „Din punctul meu de vedere, e mult mai bine decât o alianță PNL-USR. Sau, orice conjunctură cu USR! Nu știu, sincer, îi văd nocivi, nepricepuți, fără experiență. Acum... că e dreapta, că e stânga... Vă dați seama, mie mi-ar conveni pe stânga, dar... Suntem într-o perioada grea, vedeți inflație și câte și mai câte... Cred că e ok. Pentru moment, cel puțin!”, a declarat Anton Anti (PSD), primar comuna Butea.
„La momentul actual este singura alianță care poate duce Romaânia, atât cât o poate duce, mai la stânga sau mai la dreapta”, a declarat Dumitru Prigoreanu (PNL), primarul comunei Deleni.
„Blocaje și remanieri în fiecare zi și probleme, iar Guvernul... unu, doi, trei, cinci, zece premieri într-un mandat de patru ani... nu este în regulă. Instabilitatea politică în teritoriu ne afecteaza foarte mult. Drept dovadă, abia după doi ani au început să deblocheze liniile de finanțare”, a afirmat Alina Apostol (PNL), primar al comunei Ciortesti.
Unii edili sunt nemulțumiți de modul în care Guvernul se implică pentru dezvoltarea comunităților locale, acuzând mari întarzieri ale implementării proiectelor. „Ce avem acum pe masă, concret? Pe lângă un program Anghel Saligny, în care s-a publicat o listă, nimic! Contractele de finanțare nu sunt semnate. Apoi, pe Programul Național de Reziliență, nu știm nici noi de ce stăm cu proiecte și nu avem răspunsuri. Nu avem. Nu există răspunsuri concrete, în afară de șase proiecte de gard despre care s-a spus că vor fi finațate. În rest, nu avem nimic, niciun act concret care să ne spună când, cum sau dacă vor fi finanțate programele respective”, a afirmat Cătălin Martinuș (PNL), primarul comunei Dobrovăț.
„În politică, totul este neprevăzut. Este imprevizibil, aș putea spune. Să dea Dumnezeu să se respecte protocoalele, dar sunt negocieri la mijloc, sunt de toate cele. Din punctul meu de vedere și două luni ar fi mult să spunem că suntem siguri că așa se va întampla”, precizează Anton Anti, primarul din comuna Butea.
„În momentul în care faci o înțelegere la început de drum, sau când stabilești o acțiune pe patru ani, este bine să păstrezi lucrurile pe care le-ai stabilit. Daca a fost o înțelegere făcută la momentul în care s-a făcut această alianță pentru guvernare, eu sunt pentru a fi păstrată acea înțelegere”, a declarat Dumitru Prigoreanu, primar Deleni.
Reprezentanții PSD Iași dau asigurări că protocolul privind rotativa guvernamentală va fi respectat și că Marcel Ciolacu va prelua postul de prim-ministru. „Este un protocol semnat, trebuie să privim cu maturitate. PSD a intrat la guvernare știind că era și este o perioadă foarte grea pentru România. Cu siguranța Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social-Democrat, își va asuma răspunderea. În luna mai va fi desemnat premier”, a afirmat Maricel Popa, senator PSD de Iași.
Cultura coalițiilor politice nu există în România. Istoria ne arată faptul că alianțele social-liberale nu au rezistat prea mult. Uniunea Social Liberală, reprezentată de cuplul politic Antonescu-Ponta, nu a rezistat decât doi ani. Prin urmare, perspectivele par a fi din ce în ce mai pesimiste.
Clara ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau