PSD Iași – Din februarie, plata pentru energia consumată revine la prețul dinainte de liberalizare!
Dimensiune font:
"După ce măsura liberalizării prețului la energie luată de guvernarea de dreapta anul trecut s-a dovedit total nenspirată, PSD a reușit să corecteze lucrurile prin promovarea unor măsuri eficiente care aduc facturile românilor la energie la prețurile dinainte de liberalizare. Două din cele trei soluții propuse de social-democrați pentru scăderea facturilor au fost agreate de Coaliție în beneficiul oamenilor și firmelor românești.
Astfel, de la 1 februarie se vor aplica următoarele măsuri:
· Plafonarea prețurilor la un nivel mai scăzut pentru consumatori;
· Creșterea pragului de consum pentru consumatorii eligibili la compensarea prețurilor.
– Acest fapt înseamnă că vor fi acoperite și consumurile înregistrate în luna ianuarie.
Practic, consumatorii casnici vor plăti energia electrică la prețul de dinainte de liberalizare. Plafonarea prețurilor la consumatorii casnici scade de la 1 leu la 0,8 lei/KWh (preț integral cu transport și taxe), iar pragul de consum pentru consumatorii eligibili la compensare crește de la 300 de KWh/lună, la 500 KWh/lună. Astfel, proporția celor care vor beneficia de compensări va crește de la 10% la 90% din totalul consumatorilor casnici. Toți aceștia vor plăti un preț de 0,68 lei/KWh, similar cu cel existent înaintea liberalizării. Pentru școli, spitale, IMM-uri și alte instituții din infrastructura critică se va aplica un preț total plafonat la 1 leu/KWh.
În ceea ce privește gazele naturale, plafonarea prețurilor la consumatorii casnici scade de la 0,37 lei la 0,31 lei/KWh (preț integral cu taxe și transport), în vreme ce pragul de consum pentru consumatorii eligibili crește de la 1.000 mc/5 luni la 1.500 mc/5 luni. Toți consumatorii casnici care se încadrează în acest consum vor beneficia de un discount de 40% (față de doar 33% anterior) și vor ajunge la un preț final de 0,221 lei/KWh. Pentru școli, spitale, IMM-uri și alte instituții din infrastructura critică se va aplica un preț total plafonat la 0,37 lei/KWh.
PSD guvernează pentru români și arată încă o dată că deține specialiști în toate domeniile de activitate astfel încât situațiile de criză sunt rezolvate prin măsuri competente. "
Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași
Departamentul de comunicare al PSD Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau