România ar putea lua locul Poloniei ca lider regional în Europa
Dimensiune font:
Un fost șef al Diplomației poloneze a declarat că România ar putea lua locul Poloniei ca lider regional în Europa, criticând abordarea statului său, despre care a avertizat că trebuie să îndrepte relația cu Bruxelles și cu Guvernul de la Berlin.
Fostul ministru de Externe polonez Radosław Sikorski, care acum este membru al Parlamentului European, susține că Polonia riscă să transforme un moment de oportunitate într-un impediment.
Radosław Sikorski a susținut că în cazul în care Polonia dorește să joace un rol de lider în următoarea fază a dezvoltării Europei, trebuie să „își stabilească relația atât cu Bruxelles-ul, cât și cu Berlinul”, potrivit unui articol publicat de Financial Times, care invocă tensiunile dintre Guvernul de la Berlin și cel de la Varșovia.
„Mă tem că, dacă nu face asta, atunci România, care este jumătate din dimensiunea noastră, ar putea chiar să ia locul Poloniei pentru că nu duce lupte inutile”, a mai completat Radosław Sikorski, afirmând că trebuie să înțelegem că aderare Ucrainei la UE „înseamnă și o nouă schimbare către est pentru UE și asta va însemna că UE doar condusă de relația franco-germană nu va fi suficient”.
Relație tensionată între Germania și Polonia
Potrivit sursei citate, în estul Poloniei, un contingent de soldați germani, care operează sisteme de apărare antirachetă Patriot din ianuarie, formează cea mai semnificativă prezență militară germană în Polonia după cel de-Al Doilea Război Mondial.
De altfel, germanii fac parte din eforturile NATO de a-și consolida Flancul Estic și de a ajuta Ucraina să lupte împotriva Rusiei, dar prezența lor testează și relația dintre Germania și Polonia, pe care mulți o consideră a fi în cea mai proastă stare de la căderea Zidului Berlinului. De fapt, venirea soldaților a fost chiar precedată de conflicte politice, Berlinul respingând cererea poloneză ca sistemele să fie amplasate în Ucraina și nu în Polonia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau