România, prizoniera gândirii comuniste: Vasile Dîncu, declarații șocante la TV
Dimensiune font:
Auzim, periodic, că România plătește în continuare din cauza anilor de comunism, fiind prizoniera unor mentalități și practici care erau la modă, înainte de ’89. Iar când vedem cum vorbește Vasile Dîncu (61 de ani) avem, din păcate, confirmarea aceste realități.
Pe când era ministru al Apărării, nu mai departe de începutul lunii aprilie, Dîncu și doi colegi de la PSD, parlamentarii Radu Popa şi Bogdan Constantin Matei, au lăsat toate problemele țării și au propus modificarea Legii Sportului. Cu un singur scop: CSA Steaua, club finanțat din bani publici de Armată, să aibă drept de promovare în Superliga românească! Asta în timp ce, în toată lumea civilizată, au dispărut de ani buni cluburile departamentale. Spre norocul României, și așa lovită de o criză bugetară, propunerea domnilor Dîncu, Popa și Constantin Matei a ajuns la coșul de gunoi. Legea Sportului a rămas nemodificată, iar CSA Steaua se pregătește pentru încă un sezon în „B“ în care, totuși, se va „hrăni“ din bani publici, însă în cantități mai mici.
Problema e că, din cauza unor oameni precum Vasile Dîncu, dăm de alte anomalii. Un exemplu concret: modul în care a fost administrat Stadionul Steaua, construit din banii românilor. Armata a pus lacătul pe această arenă, de parcă avea în gestiune un stadion privat și nu un bun public. Drept urmare, au fost respinse solicitările repetate ale FCSB-ului pentru a închiria acest stadion. Ceea ce a generat pierderi importante. Vorbim despre sume care ar fi provenit din chirie, procentul încasat din vânzarea biletelor și alte surse secundare de venit.
Îl contrazice pe Ciolacu
A fost nevoie de niște intervenții publice ale premierului Marcel Ciolacu pentru ca această anomalie să cadă, odată cu încheierea contractului de închiriere pentru meciul FCSB – CFR Cluj (duminică, ora 21.30). Așadar, arena din Ghencea va începe să găzduiască și alte meciuri, în afara celor disputate de CSA Steaua în „B“, dar și partidele echipelor naționale.
S-a ajuns aici, după ce Marcel Ciolacu a spus clar: „Noi avem niște stadioane pe care trebuie să le punem la dispoziția sportivilor. Nu poți să te exprimi la TV pe o bază a statului, construită din bani publici. Trebuie să avem bun simț cu toții și să intrăm într-o logică a performanței în sport, nu a ambițiilor personale. Nu se poate să fie anumiţi funcţionari care să confunde bunurile statului cu cele personale şi să le gestioneze după bunul plac. Acest lucru nu o să-l permit“.
Șocant e că, inclusiv după aceste declarații, Vasile Dîncu pare că n-a înțeles mesajul. Fiindcă a avut o intervenție bulversantă la Orange Sport, în care și-a expus ideile despre Stadionul Steaua, după ce s-a semnat contractul de închiriere pentru partida FCSB – CFR Cluj.
„Gigi Becali are un club privat. Nu poate să joace chiar unde vrea el, doar pentru că s-a construit stadionul din bani publici. E un stadion într-o unitate militară. Nu există nicăieri în zona Armatei şi a MApN-ului că acest stadion, construit din bani publici, să producă neapărat profit. Stadionul e al clubului Steaua şi Steaua îl administrează conform regulilor pe care le are Armata“, a fost declarația lui Dîncu la postul amintit de televiziune
35.000 de euro e chiria vehiculată în presă pe care o va plăti FCSB pentru a juca meciul cu CFR Cluj din weekend pe arena din Ghencea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau