Rușii anunță că sunt în grafic - jumătate din Donețk `este eliberat`/ Ucrainenii confirmă luptele violente și avansul rușilor
Dimensiune font:
Înaintarea în unele zone din regiunea Donețk este dificilă, a declarat marți cel mai înalt oficial instalat de Moscova în teritoriile ocupate din estul Ucrainei, adăugând că mai mult de jumătate din regiune se află sub control rusesc, transmite Reuters
Așa-numita „Republică Populară Donețk” este una dintre cele patru regiuni din Ucraina pe care Moscova le-a „anexat” în septembrie, după referendumuri „de fațadă”.
„Puțin mai mult de 50% din teritoriul Republicii Populare Donețk a fost eliberat", a afirmat Denis Pușilin, liderul instalat de ruși în porțiunea controlată de Moscova, pentru agenția de presă de stat rusă RIA.
Declarația sa vine în condițiile în care, după luptele aprige din regiune din ultimele săptămâni, nu este foarte clar care părți din Donețk se află sub controlul Rusiei și care sub al Ucrainei.
Rusia susține că forțele sale avansează treptat.
Bombardamentele susținute ale Rusiei pe linia frontului din Donețk au distrus complet orașul Bahmut și au avariat puternic orașul Avdiivka, situat în centrul regiunii, a spus vineri Volodimir Zelenski
Luni seară, statul major al forțelor armate ucrainene a afirmat că Rusia continuă să își concentreze eforturile pentru a avansa și a cuceri ambele orașe: „În apropiere de Bakhmut, ocupanții au aruncat o ploaie de proiectile de mortier și artilerie asupra a aproape 20 de așezări". Nouă așezări au fost bombardate în apropiere de Avdiivka, a precizat armata ucraineană.
Ministerul britanic al Apărării a declarat că este posibil ca Rusia să planifice în continuare avansuri mai profunde în interiorul Donețkului, dar a pus la îndoială capacitatea sa de a face acest lucru: „Este foarte puțin probabil ca armata rusă să fie în prezent capabilă să genereze o forță de atac eficientă capabilă să recucerească aceste zone. Este puțin probabil ca forțele terestre rusești să facă progrese semnificative din punct de vedere operațional în următoarele câteva luni".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau