S-a stabilit prima dezbatere dintre Joe Biden și Donald Trump: Vor avea reguli dure de respectat
Dimensiune font:
Regulile primei dezbateri televizate din campania electorală între Joe Biden şi Donald Trump din 27 iunie au fost făcute publice sâmbătă de CNN, care o şi va organiza: o oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane dezactivabile pentru a face să fie respectaţi timpii de vorbire.
Duelul principalilor candidaţi la alegerile prezidenţiale americane va avea loc în Atlanta (Georgia, în sud-estul SUA), mult mai devreme decât de obicei.
"Microfoanele vor fi puse în surdină pe întreaga durată a dezbaterii, cu excepţia celui al candidatului căruia îi vine rândul să vorbească", precizează CNN, care adaugă că prezentatorii, Jake Tapper şi Dana Bash, "vor utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia lor pentru a face să fie respectat timpul de vorbire şi a garanta o discuţie civilizată".
Dezbaterea de 90 de minute va fi întreruptă de două pauze publicitare şi echipele de campanie nu vor putea să interacţioneze cu candidaţii în cursul acestor pauze, indică de asemenea canalul tv.
Nu vor avea voie cu notițe
Notiţele scrise dinainte vor fi de altfel interzise pe platou, dar "candidaţii vor primi un pix, un blocnotes şi o sticlă cu apa".
Preşedintele democrat şi predecesorul său republican s-au pus de acord pentru a dezbate de două ori înaintea scrutinului prezidenţial din 5 noiembrie, în 27 iunie şi în 10 septembrie. Cea de-a doua dezbatere va fi organizată de canalul ABC.
"El spune că vrea o nouă dezbatere împotriva mea. În acest caz, fă-mi plăcerea, amice. Eu voi face chiar de două ori", lansase la jumătatea lunii mai Joe Biden într-un mesaj video ofensiv.
Donald Trump, care cerea de mult timp un duel televizat, a ridicat imediat mănuşa:"Spune-mi când şi voi fi acolo. Sunt gata de luptă!!!".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau