Se modifică Codul Penal
Dimensiune font:
Senatul ar putea dezbate şi vota marţi, propunerea legislativă de modificare a Codului de procedură penală (Cpp), în acord cu decizia CCR din 7 aprilie. Senatul, în calitate de prim for sesizat,vor stabili ce se întâmplă în cazul unei hotărâri judecătorești în momentul pronunțării sentinței. Propunerea legislativă este iniţiată de senatorii Anca Dragu (USR-PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) şi deputatul Ioan Cupşa (PNL).
Comisia juridică a acordat, săptămâna trecută, proiectului de act normativ raport de admitere cu amendamente. Astfel, de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie, în cazuri excepţionale, maximum 120 de zile (faţă de 90 de zile cât prevedea propunerea legislativă în forma iniţiatorilor sau 30 de zile – forma în vigoare a Cpp) pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor, informează Agerpres.
“Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, prevede amendamentul.
Ce se întâmplă dacă judecătorii sunt împiedicaţi să semneze motivarea hotărârii
Legea în vigoare prevede un termen de maxim 15 zile, iar proiectul USR PLUS propunea un termen de maximum 30 de zile.
Prin propunerea legislativă au fost reglementate şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi (de exemplu, prin pensionare) să semneze motivarea hotărârii.
“Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei”, se mai arată în propunerea legislativă.
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat că varianta unei propuneri legislative pentru modificarea Codului de procedură penală care să fie în acord cu decizia CCR a fost aleasă în locul unui proiect al Ministerului Justiţiei pentru a da un semnal că actul normativ este asumat în coaliţia de guvernare.
Ministrul Justiției despre modificarea Codului de procedură penală
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a apreciat că proiectul de act normativ oferă “o nouă viziune asupra drepturilor justiţiabililor”.
“Este de aşteptat ca la început să fie o perioadă mai grea la motivarea dosarelor, dar pe măsură ce vor fi soluţionate cât mai multe dosare, vor intra într-o normalitate şi din punct de vedere al respectării dreptului la apărare, consider că este un pas înainte. (…) Semnalele care au venit din partea magistraţilor, judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorilor curţilor de apel, tribunalelor, din partea CSM au fost unanime şi anume că un termen maximal de 90 de zile ar conduce mai degrabă la o calitate redusă a soluţiilor, graba cu care s-ar putea pronunţa aceste soluţii date pe fond ar putea să impieteze asupra calităţii. (…) Şi s-a ajuns la o situaţie de echilibru – 120 de zile, în situaţii excepţionale”, a afirmat Stelian Ion, după dezbaterile din Comisia juridică a Senatului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau