Secretarul general al NATO va vizita Baza Militară Mihail Kogălniceanu, împreună cu Klaus Iohannis
Dimensiune font:
Vineri, 11 februarie 2022, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va vizita Baza Militară Mihail Kogălniceanu din România, împreună cu președintele României, Klaus Iohannis. Ei se vor întâlni cu militari din țările aliate dislocate în România și vor susține o conferință de presă, potrivit NATO.int.
„NATO reprezintă, fără niciun dubiu, cea mai solidă garanție de securitate pentru România, aspect deosebit de important, mai ales în condițiile acutizării riscurilor, amenințărilor și provocărilor la adresa securității europene.
În ceea ce ne privește, România își va îndeplini toate angajamentele asumate, contribuind astfel la statutul NATO de cea mai puternică și eficientă Alianță de apărare colectivă din istorie.
Evoluțiile actuale de securitate din vecinătatea noastră directă dovedesc, încă o dată, că măsurile luate de NATO sunt necesare, iar România, la rândul său, este hotărâtă să-și îndeplinească angajamentele asumate, conform deciziilor luate în cadrul Alianței. Din această perspectivă, rolul Brigăzii Multinaționale Sud-Est este cu atât mai important în asigurarea securității regiunii Mării Negre”, a subliniat președintele României, în timpul unei vizite la Brigada Multinațională Sud-Est, la Craiova, cea de-a doua unitate operațională a NATO înființată în România.
Primele componente ale echipamentelor militare ale detașamentului american denumite Task Force (TF) Cougar au sosit miercuri la Mihail Kogălniceanu.
Primii soldați americani vor ajunge la destinație, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, vineri dimineață, potrivit Digi24.
TF Cougar va fi formată în principal din militari din Escadrila 2 / Regimentul 2 Cavalerie, care vor folosi transportoare blindate Stryker, și din trupe suplimentare de alte specialități din batalioanele regimentului (artilerie, geniu, sprijin).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau