Un înalt oficial rus pretinde că ucrainenii au doborât MiG-ul românesc în martie
Dimensiune font:
Președintele Dumei de Stat de la Moscova, Viaceslav Volodin, lansează una dintre clasicele dezinformări rusești pe rețeaua socială Telegram, afirmând că o rachetă ucraineană ar fi doborât în martie un MiG-21 Lancer românesc, din greșeală.
ntr-o postare pe Telegram privind ”eșecul NATO” care ar fi fost dovedit de războiul din Ucraina, Volodin dă ca prim exemplu ”momentul când un avion de luptă românesc a fost doborât de o rachetă peste Marea Neagră.” Șeful camerei inferioare a Parlamentului rus vrea să spună că ucrainenii ar fi doborât din greșeală avionul românesc pe 2 martie.
Atunci, un MiG-21 LanceR s-a prăbușit în județul Constanţa. Imediat după el a căzut și un elicopter care plecase în căutarea sa. În total, 8 oameni și-au pierdut viața. Ulterior, pe 12 aprilie, un alt MiG-21 a avut probleme tehnice după ce a decolat tot de la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanța.
Din 1994 și până azi, 20 de aeronave de tip MiG-21 LanceR s-au prăbușit în România.
Nimeni nu a sugerat până acum că incidentele aeriene implicându-le ar avea vreo legătură cu Ucraina sau cu Rusia, ci doar cu vechimea acestor avioane de luptă. Pe 15 aprilie, toate aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate de la activitățile de zbor.
Vasile Dîncu, la acel moment ministrul Apărării, afirma că ”din păcate, vechimea foarte mare a acestor aeronave își spune cuvântul [...] Nu ne putem permite să riscăm viața acestor oameni și suntem obligați să căutăm cele mai bune soluții”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau