Un nou protest mut al tinerilor social-democrați, la Primăria Iași
Dimensiune font:
,,Iașul nu merită un primar cu dosare penale!” - Acesta a fost unul dintre mesajele afișate de tinerii social-democrați în cadrul unui nou protest mut, de această dată în cadrul ședinței Consiliului Local Iași. Protestul s-a desfășurat fix în săptămâna în care primarul municipiului Iași Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal. Acesta este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu.
Noile probleme cu legea se adaugă mai vechilor dosare ale primarului Mihai Chirica, în care este de asemenea anchetat pentru infracțiuni comise în raport cu atribuțiile sale administrative.
„Cu fiecare moment petrecut de Mihai Chirica în Palatul Roznovanu, imaginea Iașului are de suferit, dat fiind că liberalul este triplu trimis în judecată, fiind campion național la dosare penale. Deși sunt conștienți că edilul penelist este obișnuit cu descinderile, tineretul social-democrat s-au prezentat la ședința Consiliului Local, unde au protestat într-o manieră elegantă, atrăgând atenția aleșilor locali, presei și cetățenilor că nu le face cinste ca orașul lor să fie în continuare condus de un primar certat cu legea, care se ascunde de justiție în Primărie. Îi felicit pentru inițiativă și îi aștept pe toți tinerii și pe toți ieșenii care nu mai vor ca soarta lor să stea în mâinile unui penal să vină, pe 9 iunie, la vot și să-l trimitem pe Chirica acasă!” – a declarat Bogdan BALANIȘCU, candidatul PSD la Primăria Iași și președintele Organizației Municipale a PSD Iași.
La fel ca în cazul lui Costel Alexe, vremelnicul președinte al Consiliului Județean, PSD Iași a semnalat în mod repetat necesitatea firească a retragerii sprijinului politic din partea PNL pentru Mihai Chirica. Fără vreo măsură adoptată în acest sens de către liberali, cei doi vor participa la alegerile din acest an, în ciuda numărului mare de dosare penale în care sunt implicați și în ciuda imaginii negative pe care Iașul o capătă la nivel național cu cei doi peneliști la conducerea administrației. (Departamentul de comunicare al PSD Iași).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau