Vântul schimbării din Polonia bate în favoarea UE
Dimensiune font:
Naţionaliştii aflaţi la guvernare în Polonia par să-şi fi pierdut majoritatea parlamentară, în cele mai importante alegeri din ţară din ultimele decenii, deschizând potenţial calea partidelor de opoziţie să preia puterea, în ceea ce ar fi o schimbare politică uriaşă, comentează luni Reuters.
Polonia s-a înfruntat în repetate rânduri cu Uniunea Europeană în privinţa statului de drept, a libertăţii presei, a migraţiei şi a drepturilor persoanelor LGBT de când formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS) a ajuns la putere în 2015, dar partidele de opoziţie au promis că vor repara legăturile cu Bruxellesul şi vor anula reformele despre care criticii spun că subminează standardele democratice.
Conform unui exit-poll Ipsos publicat luni dimineaţa, PiS a obţinut 36,6% din voturi, ceea ce s-ar traduce în 198 de aleşi în camera inferioară a parlamentului, care are în total 460 de locuri.
Partidele de opoziţie, conduse de gruparea liberală a fostului preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, Coaliţia Civică (KO), ar urma să câştige un total de 248 de locuri, KO obţinând 31,0% din voturi.
Victoria opoziţiei, într-un scrutin văzut de analişti drept cel mai semnificativ pentru Europa din ultimii ani, ar putea redefini relaţia dintre Bruxelles şi cel mai mare stat membru al UE din Europa Centrală şi de Est.
Deputatul KO Cezary Tomczyk l-a îndemnat pe preşedintele Andrzej Duda, un aliat al PiS, să-l invite pe Tusk să formeze un guvern de coaliţie.
Duda a spus că va oferi prima şansă partidului câştigător, sugerând că prim-ministrul Mateusz Morawiecki sau un alt politician de rang înalt al PiS va primi mandatul. Dar, având în vedere că formaţiunea de extremă-dreapta Confederaţia a obţinut, conform exit-poll-ului, un scor de 6,4%, sub aşteptări, el ar avea puţini aliaţi clari.
„Încă din anii 1990, se obişnuieşte ca preşedinţii să înmâneze misiunea de a forma un guvern liderilor partidelor care au câştigat alegerile”, a declarat Joachim Brudzinski, eurodeputat al PiS, care a fost responsabil de campania partidului său.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau