Vin tancurile americane
Dimensiune font:
Primele elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar vor intra în România miercuri seară, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad - Deva - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Mihail Kogălniceanu, informează MApN.
Reprezentanţii ministerului precizează că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii rutiere.
TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).
Restul tehnicii de luptă, precum şi militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare.
Pentagonul a transmis săptămâna trecută că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România.
"Ca parte a efortului nostru mai amplu de a ne demonstra angajamentul faţă de aliaţii NATO şi de a descuraja agresiunea din partea Rusiei, Statele Unite repoziţionează în România un batalion Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani, aflaţi deja în teatrul de operaţiuni din Europa. Regimentul 2 Cavalerie (infanterie mecanizată), unitate mecanizată staţionată la baza Vilseck din Germania, va disloca o unitate de forţe armate întrunite, dotate cu vehicule de luptă blindate pe roţi, pentru a descuraja agresiunea şi a consolida capabilităţile de apărare în statele aliate din prima linie, în această perioadă de risc sporit. Aceste forţe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obişnuit de rotaţie", arată o informare a ministerului american al Apărării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau