Vladimir Putin aduce aminte de soarta olgarhilor din anii 90 și transmite un mesaj celor care au fugit: Banii făcuți aici trebuie să acționeze pentru țară
Dimensiune font:
Vladimir Putin atinge accente economice în discursul să și aduce aminte rușilor de situația din anii 90 și își arogă meritele pentru redresarea economică a Rusiei.
„Ni s-a părut simplu să copiem modelele lor. Sigur că erau probleme și atunci între ruși și americani, între americani și europeni, cum să dezvoltăm economia Rusiei. Economia noastră națională a început să se orienteze semnificativ către vest, ca sursă de materie primă. Sigur că înțelegem și cauza acestui comportament pentru că mediul de afaceri în formare era orientat în primul rând pe obținerea de profit, ușor evident. Această situație a dus la vânzarea de resurse, păduri, petrol, metale. Nu s-au gândit de la început să investească pe termen lung și pentru a ajunge la această tendință am avut nevoie de ani întregi, de investiții mari și de schimbări legislative. Am reușit să facem acest lucru și se văd rezultatele concrete dar repet că trebuie să luăm în considerare condițiile în care s-au dezcoltat afacerile noastre mari în trecut, pentru că tehnologia vestică resurse mult mai moderne. În prima etapă a fost un mare flux de materie care a ieșt din Rusia. Statului i-a fost forte greu, mai ales în paradigma unei piețe libere. Cei care nu au înțeles ce s-a întâmplat au privit Rusia doar ca pe o sursă de câștig.
Mulți țin minte că le-am spus reprezentanților mediului de afaceri să încerce să-și salveze banii. Exact așa cum le-am spus eu s-a și întâmplat. Cetățenilor simpli nu le-a părut rău că aceștia și-au pierdut banii. Oamenii și-au amintit privatizările din anii 90 și de luxul noilor îmbogățiți.
În toți anii de la prăbușirea URSS, Rusia a reușit să se opună terorismului internațional, să facă față conflictelor regionale și sancțiunilor impuse iar mediul de afaceri rusesc este responsabil pentru funcționerea întreprinderilor strategice, și este mertul celor care le conduc și care ne susțin. Sunt unii care care încercă să scape în capitale europene, în stațiuni din străinătate. Sigur că fiecare om are dreptrul să aleagă dar este momentul să se înțeleagă că pentru vestici acești oameni vor rămâne niște străini de mâna a doua. Dar există o adoua aleger, să fie pentru patrie, să muncescă pentru patrie, și să schimbe viața din jurul lor și să acționeze ca niște adevărați luptători. Ei sunt viitorul afacerilor noastre autohtone. Viitorul poate să fie doar aici în patria mamă, Rusia. Capitalul rusesc, banii făcuți aici trebuie să acționeze pentru țară.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau