Vrancea: Primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică Chitic, reţinut pentru 24 de ore
Dimensiune font:
Primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică Chitic, a fost reţinut, marţi seara, pentru 24 de ore, într-un dosar privind mai multe infracţiuni, între care folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, delapidare, fals intelectual, folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi grup infracţional organizat, conform reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
'În urma audierilor care au avut loc marţi, faţă de primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică Chitic, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu ora 22,10. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar privind mai multe infracţiuni, printre care folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, delapidare, fals intelectual, folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi grup infracţional organizat. Facem precizarea că, până la adoptarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, persoana reţinută se bucură de prezumţia de nevinovăţie', a declarat, conform Agerpres, procurorul de caz, Nicolae Pîrcălăbescu.
Marţi, procurorii vrânceni au efectuat mai multe percheziţii la Mărăşeşti, atât la sediul primăriei din localitate, cât şi la persoane fizice şi la o societate care ar avea legătură cu dosarul în care este cercetat primarul. Mai multe persoane au fost aduse la audieri, dar primarul Valerică Chitic a fost singurul reţinut.
Potrivit anchetatorilor, cercetările în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea au pornit de la o sesizare din oficiu. La percheziţii au fost ridicate mai multe documente, în urma analizei acestora urmând a se stabili prejudiciul în cauză.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau