Washington Post: Lui Zelenski i s-a stricat GPS-ul
Dimensiune font:
Apar noi informații despre tensiunile tot mai mari dintre Statele Unite și Ucraina, care par să fi explodat cu ocazia vizitei secretarului de stat.
Zelenski se teme că, sub pretextul combaterii corupției (sună cunoscut?), administrația Biden încearcă să-i submineze puterea. Sau, mai rău, să se descotorosească de el.
Washington Post scrie că, în ultimele săptămâni, Zelenski a dat afară mai mulți înalți oficiali considerați cei mai apropiați de Washington și „gata să lupte împotriva corupției”.
În Statele Uite, mai scrie ziarul american, a provocat o „îngrijorare deosebită” mai ales demiterea ministrului Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, care avea o legătură foarte strânsă cu ambasadorul SUA în Ucraina.
Tensiunile s-au mărit după vizita la Kiev a secretarului de stat american, Antony Blinken, care „a reiterat pe un ton și mai hotărât exigențele față de Ucraina în materie de luptă împotriva corupției”.
Oficialii care au participat la întâlnirea din 14 mai au afirmat că Zelenski a respins pretențiile lui Blinken și că, în timpul discuției, a fost „furios” și „iritat”.
Ulterior, mai mulți oficiali ucraineni din cercul de apropiați ai lui Zelenski au criticat faptul că Blinken a găsit de cuviință ca, după întâlnire, să cânte la chitară într-un bar din Kiev.
Însă dezacordurile dintre cele două părți nu se rezumă la corupție, mai scrie ziarul american: acestea au viziuni divergente privind viitorul războiului, perspectivele de negociere cu Rusia, ajutorul militar, capacitatea ucrainenilor de a lovi ținte de pe teritoriul Rusiei, apartenența la NATO sau confiscarea bunurilor rusești.
Regimul Zelenski „se plânge din ce în ce mai mult” de faptul că Washington îi limitează capacitatea de a răspunde atacurilor rusești.
Situația este atât de gravă, susține Washington Post, încât „planificarea pe termen lung (în relațiile bilaterale) ar putea să nu mai fie posibilă”.
Ceea ce seamănă – dacă nu cu o ruptură – cu o glaciațiune diplomatică între Zelenski și principalul său aliat extern.
Aceeași stare de nemulțumire față de Kiev pare să domnească și în UE. Un înalt oficial european a declarat, referindu-se la liderii ucraineni:
„Se pare că GPS-ul lor s-a stricat.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau