Pruncii dorului. Copiii crescuți de amintiri și speranță

 

Pentru 4.000 de copii din județul Iași, inimile bat mai greu sub povara unui dor nestins. Cu fețele lor senine și ochii adesea triști, trăiesc în umbra unei absențe apăsătoare: părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate, în căutarea unui trai mai bun. De multe ori, duminicile lor încep cu un telefon sau un mesaj video din țări îndepărtate, în care vocea caldă a mamei sau a tatălui încearcă să umple golul fizic. Dar un ecran nu poate înlocui o îmbrățișare, iar o voce nu poate oferi căldura unui sărut de noapte bună.

La școală, sunt adesea retrași. Colegii lor vorbesc cu bucurie despre excursii de weekend cu părinții, despre cine în familie și despre sărbători petrecute împreună. Dar pentru Andrei, Maria și mulți alții, aceste povești sunt doar vise îndepărtate. Andrei, un băiețel de 10 ani cu păr bălai și ochi mari, își amintește cum tatăl lui l-a învățat să joace fotbal. De atunci, mingea de fotbal a rămas nefolosită în colțul curții, iar Andrei joacă acum singur, având doar amintirile drept companie. Mara are doar 10 ani și își amintește cu greu ziua în care mama ei a plecat în Italia. „Era ziua mea de naștere. Mama mi-a promis că va reveni curând, dar au trecut deja trei ani”, spune copila. Ea locuiește cu bunicii ei într-un apartament modest din cartierul Tătărași. În fiecare seară, își îmbrățișează păpușa preferată, un cadou de la mama ei, și se roagă să o vadă din nou cât mai curând.

În casele acestor copii, bunicii sau alte rude încearcă să umple golul lăsat de părinți. Mara stă adesea lângă bunica ei, ascultând poveștile din vremuri trecute. Bunica încearcă să fie puternică, dar ochii ei trădează tristețea unui sacrificiu inevitabil. „Mama și tata muncesc pentru noi”, îi spune femeia nepoatei, dar cuvintele sunt greu de înțeles pentru o inimă tânără care tânjește după prezența părinților.

Pentru acești copii, sărbătorile sunt cele mai dificile. Crăciunul și Paștele, momente de bucurie și reuniuni de familie, sunt adesea marcate de apeluri video și pachete trimise din străinătate. Cu fiecare dar primit, dorul devine mai apăsător, pentru că bucuria este umbrită de absența celor dragi.

Îmbrățișari virtuale, lacrimi reale

Tehnologia a devenit o punte între copii și părinții lor plecați. Skype, WhatsApp și alte platforme de comunicare sunt folosite zilnic pentru a menține legătura. În fiecare seară, familia lui Raul se adună în jurul laptopului pentru a vorbi cu mama lui, care lucrează ca asistentă medicală în Spania. „Este singurul moment din zi în care mă simt aproape de ea”, spune Mara. Psihologii atrag atenția asupra efectelor pe termen lung ale separării de părinți. „Copiii resimt un gol emoțional care poate afecta dezvoltarea lor. De multe ori, aceștia pot deveni retrași, anxioși sau chiar agresivi. Este esențial să li se ofere sprijin psihologic și să li se explice că părinții lor nu i-au abandonat, ci fac sacrificii pentru binele lor”, explică Letiția Popa.

Deși dorul de părinți este copleșitor, copiii își păstrează speranța într-un viitor mai bun. Ei visează la ziua când vor fi din nou împreună și la îmbrățișări care nu se vor mai sfârși.

Până atunci, trăiesc cu dorul, un dor care nu cunoaște granițe, dar care le modelează copilăria într-un mod profund și complex. Fiecare zi este o luptă, dar și o lecție de reziliență și iubire necondiționată.

Maura ANGHEL

 

Potrivit unui studiu realizat de Organizația „Salvați copiii”, în județul Iași sunt 4.106 copii ai căror părinți muncesc peste hotare.