Radu Mazăre și-a găsit de muncă, după ieșirea din închisoare. Unde va lucra și care va fi postul pe care-l va ocupa fostul primar de Constanța

2_11zon

Dimensiune font:

| 29-05-2024 07:38

Radu Mazăre are planuri mari, după ieșirea din închisoare. El și-a găsit imediat de lucru și vrea să-și petreacă mai mult timp alături de familie.

Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost eliberat înainte de termen, după ce i-a convins pe judecătorii bucureșteni că s-a îndreptat după cinci ani petrecuți în spatele gratiilor.

Radu Mazăre va fi consultant la o mare companie turistică din Grecia

În instanță, Mazăre le-a spus magistraților că nu mai este interesat de viața publică din România, că nu se va mai implica în politică și că, după ce va fi lăsat liber, se va angaja.

De altfel, Radu Mazăre a depus în instanță o promisiune de angajare din partea uneia dintre cele mai mari companii turistice din Grecia. Viitorul său job este de consultant în dezvoltare turistică, o poziție pe care a mai ocupat-o și în trecut, după ce și-a dat demisia din funcția de primar, pe fondul problemelor penale.

Fostul edil a depus în instanță și contractul pe care l-a avut cu cea mai mare atenție turistică din Egipt, unde a lucrat din 2016 tot din postura de consultant în dezvoltare turistică. Atunci, el a fost consilierul miliardarului egiptean Samih Sawiris, șeful companiei Orascom din Egipt.

Orascom este un concern care deține celebra stațiune El Gouna, însă desfășoară operațiuni în Dubai, Statele Unite, Turcia, Pakistan sau Spania. În 2013, Bill Gates a investit un miliard de dolari în compania de construcții deținută de Samih Sawiris.

Fostul primar s-a pregătit pentru viitorul job cu un curs de îngrijitor de spații verzi

Mazăre le-a dezvăluit judecătorilor că acesta este și motivul pentru care a făcut un curs de îngrijitor de spații verzi, în penitenciar.

”Deși pare puțin straniu, la prima vedere pentru un om cu studii superioare să urmeze un astfel de curs, însă orice dezvoltare turistică trebuie făcută astăzi în armonie cu natura, așa că am dorit să cunosc elementele de bază în creșterea și cultivarea plantelor și îngrijirea spațiilor verzi. Pentru mine, este prea târziu să mai fiu inginer naval, meseria mea de bază”, le-a spus fostul edil magistraților.

În fața judecătorilor, Radu Mazăre nu a pomenit niciun cuvânt despre hotelul pe care-l deține în Madagascar. Mantasaly Resort, un proiect în care s-au investit mai bine de 1,3 milioane de euro, a fost închis temporar în timpul pandemiei, după care nu s-a mai redeschis. În prezent, locația este folosită pentru evenimente private și diverse filmări.

Mazăre: ”Am refuzat să dau interviuri din închisoare”

În schimb, fostul primar i-a asigurat pe magistrați că ”pentru nimic în lume nu aș mai intra în viața publică”, pentru că dorește să aibă mai mult timp pentru el și soția lui.

În plus, el le-a reamintit judecătorilor că și-a dat demisia din funcția de primar al municipiului Constanța, în 2015, pentru că a realizat că este o incompatibilitate între ”această funcție de onoare publică și statutul de arestat”. Ulterior, el a luat decizia să se retragă definitiv din viața politică și publică a țării, iar din 2016 nu a mai făcut nicio declarație publică.

”Notorietatea, din păcate, a rămas. Totuși, nu am mai dat niciun interviu, deși am avut solicitări chiar și în penitenciar, nu am publicat niciun mesaj pe nicio rețea de socializate, nu am transmis niciun mesaj referitor la niciun aspect al vieții economice, sociale și politice din România, pentru că am luat această decizie, de a nu mai fi o persoană publică”, a mai explicat acesta.

Cum s-a ajuns la eliberarea din închisoare a fostului primar al Constanței

Radu Mazăre a executat cinci ani din condamnarea de nouă ani, pentru fapte de corupție săvârșite pe vremea când era primar. În martie 2024, el a înaintat prima cerere pentru acordarea liberării condiționate către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Solicitarea a fost respinsă din cauza ”multiplelor acte materiale săvârșite ce demonstrează perseverența infracțională”.

Mazăre a contestat decizia în instanță. În aprilie, Tribunalul București i-a respins, de asemenea, cererea, însă o lună mai târziu, Curtea de Apel București a desființat sentința anterioară și a decis să-l pună în libertate pe fostul primar de Constanța.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Vin ploile!

11:53

Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Activiștii LGBT, mânioși după ce Marcel Ciolacu a spus că homosexualii au deja toate drepturile în România
28/09/2024 09:34

Activistii LGBT au luat foc după declaratiile premierului Marcel Ciolacu, in care candidatul PSD la presedintie a spus că homosexualii si lesbienele au deja drepturi egale in Romania. „De ce? Eu am o prote ...

Zelenski și Trump au discutat despre încheierea războiului din Ucraina: 'Cred că putem găsi un acord care să fie bun pentru ambele părţi'
28/09/2024 09:31

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, s-a angajat vineri să soluţioneze războiul declanşat de Rusia impotriva Ucrainei dacă va caştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, declara ...

ÎPS Teodosie spulberă bucuria mirilor: Nunțile făcute sâmbăta nu sunt conforme cu rânduiala bisericească
27/09/2024 17:23

       IPS Teodosie face noi declaratii controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi impărtăsiti, Teodosie revine si spune acum că nuntile  ...

Un grup de drone rusești se apropie periculos de România: A fost emis mesaj RO-Alert
27/09/2024 09:25

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis in cursul nopţii de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea, după ce structurile cu rol de apărare ...

Bombă: Rusia încalcă Sancțiunile cu complicitatea NATO și UE – România se afundă în smârcurile Slugărniciei Fanatice Sinucigașe
27/09/2024 06:13

De doi ani si jumătate, tara noastră se autosabotează sistematic pe altarul luptei impotriva lui Vladimir Putin, fiind chiar la un pas de a intra in război. Vreti să stiti ce fac ceilalti „aliati”? De ...

Zelenski a obținut ce-a vrut: SUA trimit armament cu rază lungă de acțiune în Ucraina
27/09/2024 06:12

Presedintele american Joe Biden tocmai a confirmat că va furniza Ucrainei munitie cu rază lungă de actiune, dar nu a aprobat incă folosirea ei pe teritoriul Rusiei. Ucraina a militat mult timp pentru ca al ...

SRS: Iohannis a ajuns la capătul cursei pentru imunitate
27/09/2024 06:10

S-au epuizat toate resursele pe care, rand pe rand, Klaus Iohannis le-a pus in miscare in scopul de a-si prelungi cumva imunitatea si după incheierea mandatului. Si iată că acum regele e gol. Dezbrăcat de t ...

NATO pregătește scenariul unui război cu Rusia - Se fac pregătiri pentru transportul unui număr mare de răniți
26/09/2024 14:25

Şeful comandamentului logistic al NATO, general-locotenentul german Alexander Sollfrank, a declarat miercuri intr-un interviu acordat agenţiei Reuters că alianţa intenţionează să coordoneze transportul u ...

Ce pensie are Băsescu. 'Am vorbit despre pensia mea mică, dar să nu credeți că sunt un om sărac'
26/09/2024 12:52

Fostul presedinte Traian Băsescu sustine că, după 55 de ani de muncă, intre care două mandate de presedinte, primeste o sumă derizorie la pensie. "Am 55 de ani de muncă, din care 12 pe nave petroliere, ...

Circ cu lăutari în fața spitalului din Constanța și teancuri cu bani aruncate în stradă. Personalul medical a asistat uimit la spectacolul sfidător
25/09/2024 11:54

Familia unei femei care tocmai a născut a venit cu lăutari si teancuri cu bani să sărbătorească. Petrecerea a inceput chiar de la usa spitalului judetean din Constanta. In timp ce melodiile răsunau pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei