Reacția sarcastică a Kremlinului după dezbaterea Trump-Biden: 'Nu cred că vă așteptați ca Vladimir Putin să-și pună ceasul deșteptător'

31

Dimensiune font:

| 28-06-2024 17:31

Preşedintele rus Vladimir Putin nu s-a trezit în mijlocul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială din SUA dintre democratul Joe Biden şi republicanul Donald Trump, iar Rusia nu comentează politica internă a SUA, a transmis vineri Kremlinul

"Totuşi, nu cred că vă aşteptaţi ca preşedintele Rusiei să-şi pună ceasul deşteptător, să se trezească în mijlocul nopţii pentru a privi dezbaterile din Statele Unite ale Americii", a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când a fost întrebat de un ziarist dacă Putin a urmărit dezbaterea electorală dintre Biden şi Trump.

"Avem o mulţime de teme care sunt cu adevărat importante pentru ţara noastră, care sunt relevante pentru noi. Acestea sunt problemele de care se ocupă preşedintele nostru. Dezbaterile din SUA nu fac parte din subiectele principalele de pe ordinea de zi", a completat el, profitând de ocazie pentru a reafirma că Rusia nu s-a amestecat niciodată în problemele interne ale SUA, referire la acuzaţiile democraţilor americani că Moscova ar fi influenţat victoria lui Trump la alegerile din 2016.

Dezbaterea Trump vs Biden

Biden a avut o prestaţie slabă în dezbaterea cu Trump, lucru care a alimentat discuţia despre vârsta prea înaintată a actualului preşedinte democrat, care la 81 de ani doreşte un al doilea mandat. Rusia şi invazia acesteia în Ucraina s-au numărat printre subiectele intens abordate în dezbatere.

Astfel, Trump a respins iniţiativa prezentată în urmă cu două săptămâni de Putin de a pune capăt războiului din Ucraina, în care liderul de la Kremlin a cerut retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, ca pas premergător reluării negocierilor între Moscova şi Kiev pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în martie-aprilie 2022 la Istanbul.

De partea sa, Biden a reafirmat în dezbatere că Putin este "un criminal de război" care a ucis mii de oameni, care vrea să restabilească Uniunea Sovietică şi să invadeze noi teritorii după Ucraina.

La rândul său, Trump a spus că dacă SUA ar fi avut un "preşedinte adevărat" care să fie respectat de Putin, liderul rus nu ar fi invadat niciodată Ucraina, afirmaţie la care Biden a răspuns: "Daţi-i drumul, lăsaţi-l pe Putin să intre şi să controleze Ucraina, apoi să meargă în Polonia şi în alte locuri. Vedeţi atunci ce se întâmplă!. El (Trump) habar nu are despre ce naiba vorbeşte".

Putin a susţinut anterior că preferă victoria lui Biden, întrucât este un lider mult mai previzibil decât Trump, declaraţie pe care fostul preşedinte republican a luat-o drept un compliment.

În acelaşi timp, preşedintele rus i-a luat apărarea lui Trump în problema proceselor deschise împotriva acestuia în SUA, considerându-le acţiuni de persecuţie politică, şi a estimat de asemenea, la fel ca Trump, că alegerile prezidenţiale din SUA au fost fraudate în 2020 în favoarea lui Biden cu ajutorul voturilor prin corespondenţă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

A fost amânată înmormântarea actriței Ileana Stana Ionescu. Motivul pentru care sunt întârziate funerariile îndrăgitei artiste
02/07/2024 16:25

Sicriul cu trupul neinsufletit al actritei Ileana Stana Ionescu este depus la capela Cimitirului Bellu Catolic. Inmormantarea actritei Ileana Stana Ionescu ar fi trebuit să aibă loc marti, dar a fost amanat ...

Excluderea lui Mugur Isărescu s-ar putea produce după ce legea va apărea în Monitorul Oficial. Îi este periclitat locul în Academia Română
02/07/2024 15:40

In cursul zilei de marti, 25 iunie 2024, Senatul a adoptat o propunere legislativă care stabileste că fostii lucrători sau colaboratori ai Securitătii nu pot fi membri ai Academiei Romane. Mugur Isărescu a ...

O bază ucraineană care ar putea fi folosită de avioanele F-16 a fost atacată de ruși
02/07/2024 15:29

O bază aeriană din orasul ucrainean Starokosteantiniv a fost atacată cu rachete rusesti, informează Mediafax. Rusii cred că baza va fi folosită de avioanele F-16 donate ucrainenilor de occidentali. Aparat ...

Bătaie de joc! Podul de la Brăila se asfaltează din nou
02/07/2024 11:55

Prima lună de vară cu temperaturi ridicate a adus noi probleme pe podul suspendat de la Brăila. O bandă de pe sensul de deplasare către oras este inchisă – asfaltul s-a vălurit, reclamă soferii. CNAIR ...

Momente incredibile pe plajă: o femeie a mușcat și zgâriat un copil de 6 ani. Motivul pentru care turista și-a ieșit din minți
02/07/2024 10:34

Un caz halucinant a avut loc pe o plajă de pe litoral. Un băietel de doar 6 ani a fost muscat de o femeie pe care o stropise accidental cu apă. Părintii au depus plangere la politie si vor să meargă in in ...

Vestea uriașă pe care Zelenski o primește din Olanda: Își vor lua zborul către Ucraina în curând
02/07/2024 10:27

Olanda va furniza in curand Ucrainei primul dintre cele 24 de avioane de luptă F-16 promise, a anunţat luni guvernul olandez. Autorizaţiile necesare pentru livrarea avioanelor către Ucraina au fost acordat ...

Prima țară din lume care introduce 'taxa pe flatulenţă': 'Un mare pas înainte pentru a deveni neutri din punct de vedere climatic în 2045'
02/07/2024 08:44

Danemarca este pe cale să implementeze o nouă măsură revolutionară pentru a combate schimbările climatice - 'taxa pe flatulentă'. Această initiativă va intra in vigoare incepand din 2030 si vizează re ...

Fenomenul dispariției vrăbiuțelor cuprinde și România. Explicația dată de specialist în acest caz ciudat din Europa
02/07/2024 08:38

O multime de cetăteni au observat fenomenul care a luat amploare atat in Romania, cat si alte tări din Europa: disparitia vrăbiutelor. Păsările care se găseau, in alti ani, aproape pretutindeni, rar mai p ...

Ucraina dejoacă un complot de preluare a controlului asupra Parlamentului
01/07/2024 16:14

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat luni destructurarea unui grup subversiv care convocase un eveniment public in capitala Kiev cu scopul de a răsturna autorităţile civile şi militare şi d ...

Robert Turcescu: „Geoană și-a plagiat teza de doctorat. Nicio surpriză, omul e un impostor prin definiție”
01/07/2024 13:24

„Geoană si-a plagiat teza de doctorat. Nicio surpriză, omul e un impostor prin definitie”, scrie, pe Facebook, jurnalistul Robert Turcescu. „De acum poate să candideze la postul de sef de gară. Ura s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei