Fenomenul dispariției vrăbiuțelor cuprinde și România. Explicația dată de specialist în acest caz ciudat din Europa
Dimensiune font:
O mulțime de cetățeni au observat fenomenul care a luat amploare atât în România, cât și alte țări din Europa: dispariția vrăbiuțelor. Păsările care se găseau, în alți ani, aproape pretutindeni, rar mai pot fi văzute pe străzi sau auzite. O cercetare efectuată de Vincent Devictor, specialist de la CNRS și Stanislas Rigal, doctorand la Université de Montpellier, a scos la iveală motivele pentru care s-a ajuns la această situație.
Studiul celor doi a fost efectuat la nivel european și a arătat că în ultimii 40 de ani, am pierdut un sfert din păsările Europei. Aproape 20 de milioane de vrăbiuțe ne-au mai rămas, cu 800 de milioane mai puțin față de 1980. Oamenii de știință au identificat mai mulți factori pentru care s-a ajuns la această problemă, respectiv:
- - schimbările de temperatură;
- - urbanizarea;
- - modificările acoperirii forestiere;
- - practicile agricole.
Au fost analizate date din ultimii 37 de ani, colectate din 20.000 de situri, din 28 de țări europene, pentru 170 de specii diferite de păsări. Unul dintre motivele principale care a dus la dispariția vrăbiuțelor, în număr atât de mare, este utilizarea crescută la hectar a îngrășămintelor și pesticidelor asociate cu intensificarea agriculturii. Îngrășămintele și pesticidele pot perturba întregul lanț trofic al unui ecosistem, inclusiv păsările.
Factorii care au dus la dispariția vrăbiuțelor
Un alt factor care a dus la scăderea semnificativă a numărului vrăbiuțelor este creștere generală a temperaturilor, care afectează, în primul rând, speciile cu climă mai rece. Nu mai puțin de 40% dintre păsări au sfârșit din acest motiv.
Numărul păsărilor care locuiesc în pădure a scăzut cu 18%. Pe de altă parte, numărul de vrăbiuțe care locuiesc în medii agricole a crescut cu 57%. În funcție de fiecare țară în parte, cifrele variază. În România, de exemplu, sunt mai multe vrăbiuțe la sat decât la oraș, situație pe care au constat-o toți locuitorii. Cei care stat la bloc rar au mai văzut astfel de păsări, mai ales în orașele aglomerate.
Cercetătorii atrag atenția cu privire la consecințele grave ale fenomenului, spunând că:
„Acest declin, o ilustrare a impactului activităților umane asupra unui întreg grup de specii cu nevoi foarte divergente, este un semnal de degradare profundă a mediului. Păsările joacă un rol direct în interacțiunile fundamentale în cadrul ecosistemelor, inclusiv în pradărea și reglementarea altor specii, în diseminarea semințelor și ca resurse pentru alte specii prădătoare. Ca urmare, dispariția lor este o amenințare pentru toate ecosistemele”, potrivit sursei citate anterior.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau