Aritmetica sărăciei

N-am crezut niciodată că voi număra zilele până la alegerile viitoare. AMR-ul vine nu din entuziasm, ci din scârbă şi dorinţa de a-i vedea schimbaţi pe cei care sunt acum la guvernare, de ale căror discursuri nu numai că m-am săturat, dar îmi stârnesc frisoane numai la gândul că le-ar putea repeta în acelaşi ton mincinos.
Starea de nevroză la care m-au adus oamenii de la guvernare a culminat cu vestea că parlamentarii și-au majorat sumele forfetare alocate cabinetelor cu 7.500 de lei. Lunar! Ce vor face cu acești bani? Ei bine, reclamă pe Facebook, cursuri de perfecționare și altele. Oare cum au mojicia să ia astfel de decizii? Oamenii ăştia ori nu trăiesc în România, ori şi-au indus un grad de nesimţire a cărui cotă nu poate fi măsurată. Ei habar nu au de ce se întâmplă în în spitale, nu știu cât costă o pâine sau că un ou a ajuns aproape la preț prohibitiv, că în școli părinţii cumpără tot, de la cretă, burete, mătură, până la sendvişul femeii de serviciu. Cumpără cei care au fiindcă există şi şcoli unde copiii învaţă în băncile scrijelite de bunicii lor, asta dacă sălile de curs au pereţi. Dacă nu, sunt cazaţi prin bunăvoinţa vreunei primării ori case parohiale, ca să nu se spună că autorităţile nu se ocupă.
Oricine ar fi interesat să facă o statistică a şcolilor din multe sate ar rămâne îngrozit de starea în care se află. Unităţi de învăţământ fără apă şi grupuri sanitare, săli de clasă fără ferestre, cu sobe care scot mai mult fum de cât căldură, asta se poate vedea în multe sate. Tabloul este completat de drumurile pline de glod pe care copiii le străbat pe jos până la şcoală fiind ministerul nu are bani să cumpere microbuzele promise. Sau să le repare după ce le-au folosit după bunul plac.
Pentru mulţi elevi, prima zi de şcoală este un prilej de a schimba glumele învăţate peste vacanţă, nu un motiv de a se gândi la învăţăturile pe care le vor aduna într-un an, învăţături pe care nu au cum să le reţină fiindcă ori nu au manuale, ori sunt prea rupte ori nu au caiete. Este adevărat că statul le dă rechizite celor săraci, dar sunt insuficiente şi total inutile acolo unde ghiozdanul primit ca ajutor social nu are de cine să fie deschis fiindcă elevul trebuie să mulgă vaca ori să aştepte ca profesorul navetist să prindă cursa de dimineaţă ca să ajungă în sala de clasă. Asta când are bani de bilet, că primăriile stau prost cu deconturile.
Cheltuielile enorme sunt şi în şcolile de la oraş, unde părinţii trebuie să cumpere de la parchet, geamuri, pupitre, table şi spriţul muncitorilor care vor da cu var, plătit tot de familiile elevilor. Unde mai pui că la aşezămintele de fiţe trebuie să fii în pas cu moda şi să-ţi cumperi uniformă de la firma comisionată de director, nu de la magazinul pe care ţi l-ar permite buzunarul. La toate se adaugă meditaţiile, absolut obligatorii pentru a promova testele naţionale ori bacalaureatul.
Dacă tragem linie şi adunăm, sumele pe care românii le investesc în educaţia copiilor sunt enorme. Ce-i drept, educaţia costă foarte mult și în alte ţări, dar acolo statul nu se bate cu pumnul în piept că alocă un interes deosebit învăţământului, iar banii investiţi se reîntorc sub formă de excelenţă demonstrată de cei şcoliţi. În România, lucrurile stau altfel – Guvernul se laudă cu alocaţii care nu se regăsesc în teritoriu, dar pe care parlamentarii Puterii ştiu să le socotească foarte bine. Acum, ori şi ei au învăţat în şcoli similare celor care nu au autorizaţie de funcţionare, deci cu mare lucru n-au rămas în cap şi nu ar trebui să avem pretenţii, ori au inventat o aritmetică nouă, cea a sărăciei. În ambele cazuri e clar că nu au ce să caute în aparatul de conducere a statului şi dacă nu pricep acest lucru, atunci le vom spune noi anul viitor, în alegeri. Iar dacă speră că reclama plătită pe Facebook le va spăla imaginea ori că vreun curs făcut rapid în vreun week-end prin țări exotice le va aduce mai multă știință se înșală. Fără școală vor rămâne doar parlamentari de mucava. Apropo, știți câți dintre ei au deschis gura doar o singură dată în mandatul lor și atunci doar când au rostit (strâmb) jurământul?
Maura Anghel