Copiii rămași în urmă. Exodul tragic al părinților

* de peste trei decenii, România se confruntă cu un fenomen complex și profund, ce a marcat societatea în moduri multiple și adesea contradictorii: migrația forței de muncă * de la căderea comunismului și aderarea la Uniunea Europeană, milioane de români au părăsit țara în căutarea unor oportunități mai bune în străinătate * această migrație masivă a avut un impact profund asupra economiei, culturii și structurii sociale a României * cu toate acestea, unul dintre cele mai dureroase efecte secundare ale acestui exod este cel resimțit de copiii rămași în urmă * aproape 14% din totalul copiilor români au a

Migrația românilor a început imediat după 1989, odată cu deschiderea granițelor și instaurarea libertății de circulație. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, procesul a devenit și mai accelerat, facilitând mobilitatea cetățenilor în spațiul comunitar. Lipsa de locuri de muncă bine plătite și instabilitatea economică au împins milioane de români să caute un trai mai bun în țări precum Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie.

Datele oficiale spun că la finalul anului trecut 65.000 de copii aveau părinții plecați la muncă în străinătate. Un studiu semnat de organizația „Salvați copiii” spune că de fapt numărul acestora este mult mai mare, peste 500.000. Adică aproape 14% din totalul copiilor români au avut unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, în perioada iunie 2021-2022. 
Impactul asupra copiilor

Absența părinților poate lăsa răni adânci în sufletele copiilor. Sentimentul de abandon și dorul de părinți pot genera probleme emoționale grave. Studiile arată că acești copii sunt mai predispuși la depresie, anxietate și alte tulburări psihologice. Lipsa unei figuri părintești stabile poate duce la dificultăți în dezvoltarea unei identități sănătoase și a unor relații interpersonale stabile.

„Pe lângă problemele emoționale, copiii cu părinți plecați se confruntă adesea cu dificultăți academice. Lipsa supravegherii și a îndrumării poate duce la rezultate școlare slabe și la abandon școlar. Chiar și atunci când sunt lăsați în grija rudelor sau a altor tutori, aceștia nu pot înlocui complet rolul părintelui în sprijinul educațional”, spune psihoterapeutul Letiția Popa.

Migrația forței de muncă a generat schimbări semnificative în structura socială a României. Comunitățile rurale, în special, au fost grav afectate. Plecarea masivă a adulților în vârstă de muncă a dus la depopularea satelor și la un dezechilibru demografic. În multe cazuri, bătrânii și copiii au rămas singurii locuitori în anumite regiuni.

Pe de altă parte, banii trimiși de românii din diaspora au avut un impact pozitiv asupra economiei locale. Aceștia au contribuit la creșterea nivelului de trai și la dezvoltarea unor infrastructuri în comunitățile din care provin. Cu toate acestea, acest aflux financiar nu poate compensa golul emoțional și familial resimțit de copiii rămași în urmă.

Probleme de sănătate și carențe în educație

Copiii cu părinți plecați se confruntă și cu probleme de sănătate, atât fizică cât și mentală. Lipsa unei îngrijiri adecvate poate duce la neglijarea sănătății. De multe ori, acești copii nu beneficiază de controale medicale regulate și nu au acces la o alimentație corespunzătoare. Problemele emoționale nerezolvate se pot manifesta și prin simptome fizice, agravând starea generală de sănătate.

„Sistemul educațional românesc a fost pus la încercare de acest fenomen. Profesorii se confruntă cu provocări majore în a gestiona și a sprijini copiii rămași fără părinți. Lipsa de personal și resurse face dificilă abordarea adecvată a problemelor emoționale și educaționale ale acestor copii. În plus, stigmatizarea și discriminarea pot agrava și mai mult situația lor”, a continuat psihoterapeutul. În multe cazuri, părinții care au plecat au lăsat în urmă copiii, fie în grija rudelor, fie chiar singuri, cu speranța că vor reuși să le ofere o viață mai bună prin banii trimiși acasă. „Mama a plecat în Italia când aveam 7 ani. Mi-a spus că pleacă pentru ca să putem avea o viață mai bună. La început, primeam telefoane și scrisori des. Dar, pe măsură ce treceau anii, apelurile s-au rărit. Acum, vorbim doar de sărbători. Mi-e dor de ea în fiecare zi. Îmi e greu la școală, pentru că nu am pe cineva care să mă ajute la teme. Bunica încearcă, dar nu înțelege toate materiile. Am zile când nu vreau să mă duc la școală pentru că mi se pare că nimic nu are sens fără mama”, ne-a spus Ana, o adolescentă de 14 ani, în satul vasluian Lipovăț. „Tata e plecat în Germania de cinci ani. Nu l-am mai văzut de atunci. Trăiesc cu mama și doi frați mai mici. Mama e mereu ocupată cu munca și treburile casei. Îmi e greu să fiu model pentru frații mei, să fiu un bărbat în casă. Tata trimite bani, dar nu e același lucru ca prezența lui. La școală, mă simt de multe ori diferit de ceilalți colegi. Ei vorbesc despre vacanțele cu părinții, iar eu nu am asemenea amintiri”, a continuat și Andrei, un tânăr de 16 ani, din Bacău. Nici părinților nu le este ușor, însă spun că nu au avut o altă soluție. „Am plecat în Italia acum 10 ani, când fiica mea avea doar 4 ani. A fost una dintre cele mai grele decizii din viața mea, dar am simțit că nu aveam de ales. Salariul din România nu ne ajungea nici pentru strictul necesar. Trimitem bani acasă în fiecare lună, dar știu că banii nu pot înlocui dragostea și prezența mea. În fiecare zi mă gândesc la fiica mea și mă doare sufletul că nu sunt lângă ea să o văd crescând”, a spus Marina, o femeie de 42 de ani, plecată în Italia, la muncă.

Fenomenul migrației forței de muncă din România este complex și multifacetic, afectând profund generații întregi de copii. Este esențial ca autoritățile și societatea să conștientizeze și să abordeze aceste probleme pentru a preveni și a ameliora efectele negative pe termen lung. Investițiile în servicii de suport pentru copiii rămași în urmă, programe de educație și consiliere sunt vitale pentru a asigura că acești copii nu sunt condamnați la o viață de suferință.

Maura ANGHEL

Copiii rămași fără părinți se confruntă cu un sentiment profund de pierdere și abandon. Acest lucru poate duce la probleme de atașament și dificultăți în dezvoltarea unor relații sănătoase pe termen lung. Este esențial să le oferim suport psihologic adecvat și să construim rețele de suport comunitar pentru a le asigura un mediu stabil și iubitor