Cufărul cu baticuri

   Tradiția baticului, deși poate neimportantă în tumultul cotidian al vieții moderne, are puterea de a ne aminti cine suntem și de unde venim * acest mic accesoriu viu colorat strânge laolaltă generații, păstrează valorile și ne învață despre eleganță și cochetărie * prin el, femeile transmit mesajul că tradițiile nu trebuie să fie pierdute, ci să fie purtate cu emoție în inimile noastre

 

Tare s-a mai mirat mătuşa Anica atunci când nepoata, fata aia bălaie, cu ochii ca mura dată-n pârg, i-a cerut vreo câteva baticuri, să le arate străinilor veniţi în ospeţie. „Cine ar vrea să vadă broboadele înflorate şi de ce”, s-a întrebat mătuşa, dar codana a zâmbit jucăuş şi a rugat-o să-şi scufunde mai adânc mâinile în lada cu amintiri.

Mătuşa a ascultat-o şi a scos, pe rând, baticuri şi din timpurile tinereţii, dar şi mai dincoace, de când cochetăria înseamnă mai mult zâmbet şi suflet cald şi mai puţine sulemeneli. Şi dacă tot a umblat printre broboade, nu s-a îndurat mătuşa să nu şi le mai potrivească oleacă pe creştet. „Ăla cu flori roşii l-am primit de la omul meu, cadou de la iarmarocul la care mi-a furat primul sărut. Casânca am purtat-o când naşa mi-a dezvelit voalul de mireasă şi m-a legat cu ţesătura ce avea să-mi arate mereu că sunt femeie vrednică din sat, că nu oricine purta aşa lucruri frumoase şi bune”, râde mătușa, bucuroasă că nepoata are dreptate şi că toată lumea ar trebui să ştie că există o ierarhie şi între baticuri.

Semn de buni gospodari

Basmaua arată cât de gospodar ţi-i neamul, te deoache la obraz şi-ţi arată vârsta. Ştia ea, nepoata, că nu degeaba-i şcolită prin ţări îndepărtate, că femeile de la sate încă mai au colecţii cu astfel de obiecte de podoabă, pe care le scot la zile mari.

În lumea satului, baticul a fost mereu semn al supunerii atât faţă de bărbat, cât şi faţă de Dumnezeu. Până la măritiş, fata nu-şi acoperea capul decât în biserică, la vreo înmormântare şi când lucra la câmp. Când intra în rândul nevestelor, nu mai avea voie să poarte capul descoperit, lucru statuat încă din noaptea nunţii, odată ce naşa îi dădea voalul pe batic.

Şi culorile au codul lor. Nevestele tinere pot purta „legături” înflorate sau colorate, din materiale mătăsoase, iar bătrânelor le mai rămân cele închise la culoare şi ţesute din fir gros. Aşa e obiceiul în lumea satului şi nimeni nu-l încalcă fiindcă altfel te-ai face de râs. Mai are mătuşa Anica şi pestelci înflorate, şi saluri mai subţirele, dar şi berta din catifea, la care au tânjit multe cumetre. „Material bun, lucrătură măiestrită, cu dantelă pe margine, nu se mai poartă astăzi, dar e frumoasă ca amintire. Ei, şi dacă tot am scos basmalele, poate ar trebui să-i mai spun un secret nepoatei. Că baticul nu se poartă oricum şi că e bine să cauţi nu numai la uitătura femeii, să vezi de-i mânioasă ori nu, ci şi la legătură – dacă baticul e prins sub bărbie, e supărată; dacă e legat la spate, e veselă!”, a râs mătuşa Anica atunci când şi-a potrivit din nou casânca de fată tânără în faţa oglinzii, apoi a legat-o la spate, de bucurie că nepoata i-a adus oaspeţi.

Tradiția, deși poate parcă neimportantă în tumultul cotidian al vieții moderne, are puterea de a ne aminti cine suntem și de unde venim. Baticul, un mic accesoriu colorat, strânge laolaltă generații, păstrează valorile și ne învață despre eleganță și cochetărie. Prin el, femeile transmit mesajul ca tradițiile nu trebuie să fie pierdute, ci să fie purtate cu mândrie și cu emoție în inimile noastre.  

 Într-o lume dominată de tehnologie și modernism, tradițiile și obiceiurile străvechi par să se piardă treptat în uitare. Totuși, există un simbol al feminității și grației care rămâne în inimile tuturor, un simbol ce trezește amintiri și emoții profunde: baticul. Purtat de femei și fete de-a lungul generațiilor, acest accesoriu rafinat și plin de istorie nu își pierde farmecul, ci dimpotrivă, se reinventează și își găsește locul în inimile noastre și în era modernă.

La sate, tradiția purtării baticului este adânc înrădăcinată în cultura și identitatea românească. De la mamă la fiică, de la bunică la nepoată, această țesătură specială are puterea de a le uni pe femei și de a crea o punte între trecut și prezent. Baticul nu este doar un accesoriu vestimentar, ci un simbol al feminității și al maturității, un simbol al dragostei și respectului față de valorile strămoșești.

În vechime, baticul era confecționat manual, din materiale de calitate, iar modelele și culorile erau alese cu grijă pentru a evidenția personalitatea celei ce urma să-l poarte. Nu doar femeile căsătorite purtau batic, ci și fetele tinere, pentru a arată că sunt pregătite să-și întemeieze o familie și să preia tradițiile de la mamele lor.

O dată cu schimbările aduse de modernitate, tradiția purtării baticului s-a modificat. Apariția accesoriilor de modă internaționale a atras atenția tinerelor spre alte obiecte de îmbrăcăminte, iar baticul a început să fie considerat demodat sau chiar inhibitor pentru libertatea personală. Totuși, câțiva designeri talentați și îndrăgostiți de tradițiile românești au reușit să aducă o nouă perspectivă asupra acestui accesoriu, combinând elemente tradiționale cu designul modern. Astfel, baticul a renăscut într-o formă inedită, reinventându-se fără a-și pierde esența. Designerii și artizanii talentați au creat variante elegante și atrăgătoare ale baticului tradițional, atrăgând admirația și dorința tinerei generații de a păstra și a duce mai departe moștenirea culturală. Fie că este purtat ca accesoriu la o ținută casual sau ca element central al unei rochii de seară, baticul modern aduce eleganță și rafinament.

Baticul este o țesătură din in, mătase sau bumbac, imprimată cu un desen colorat, executat deobicei manual, prin diverse tehnici specifice picturii pe pânză. Baticul este unul din genurile artei decorative.

Tehnica și arta lui sunt originare din nordul Indiei, Malaysia și Indonezia. Au fost introduse în Europa de olandezi (sec. XVI). Baticul a devenit mai apoi o tehnică de exprimare curentă în artele decorative (inclusiv în design-ul vestimentar) dar și în arta populară, fiind astăzi, în variantele ei simplificate, chiar și un procedeu casnic.

Maura ANGHEL