INCREDIBIL! Școală de ciobani pentru femeile din Spania. Cursurile costă 12.000 de euro și sunt deja 265 de cereri
Dimensiune font:
În Spania a fost lansată prima școală de păstorit pentru femei, un demers cu un dublu scop: de a le oferi femeilor un punct de sprijin în această meserie dominată aproape exclusiv de bărbați, dar şi de a salva de la suprapopulare mii de orașe spaniole.
Şcoala se află în regiunea nordică spaniolă Cantabria, iar Susana Pacheco, cea care se află în spatele acestei iniţiative de a forma ciobăniţe, a declarat pentru The Guardian: „Am gândit acest lucru din perspectiva femeilor. De aceea vorbim despre echilibrul dintre viața profesională și viața personală, creând rețele de sprijin reciproc și colaborare”.
Proiectul este lansat sub stindardul Asociației Spaniole Împotriva Depopulării, o organizație națională care lucrează pentru a consolida perspectivele zonelor în care populația este în declin.
Focusarea pe femei a acestei şcoli a fost generalitate de o realizare izbitoare, aceea că femeile abandonează zonele rurale în număr mai mare decât bărbații, lăsând în urma lor o populație îmbătrânită. „Satele sunt masculinizate. Este un pas înapoi”, spune Lidia Diaz, de la Asociaţie.
Cursul de păstorie durează nouă luni şi cuprinde aproape 500 de ore de instruire online, cu un weekend pe lună de instruire practică în munții și văile din Cantabria.
De la începutul acestui an fost înregistrate 265 de cereri de înscriere. “A fost o surpriză foarte plăcută şi este clar că satisfacem o nevoie care există în societate”, mai spune Susana Pacheco.
În prezent, conducerea şcolii este în curs de selectare a celor 30 de eleve care vor face parte din prima sa sesiune, data de începere a cursului încă nefiind încă stabilită. Între timp, administraţia şcolii face demersuri în sectorul public și privat, în speranța că va strânge finanțarea pentru a acoperi integral costul cursului de 12.000 euro pentru fiecare student.
Cursul pentru ciobăniţe este structurat în 17 module şi amestecă tradiții de milenii cu cele mai recente progrese în tehnologie, cum ar fi utilizarea dronelor pentru a urmări animalele la păşunat. Femeile își pot aduce şi copiii la sesiuni de instruire practice în proiecte precum apicultura, brânzeturile și turismul durabil.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau