Povestea zilei de 29 februarie

În pânza timpului, anul 2024 țese o intrigă, desfășurându-se într-un tapet împodobit cu zile și luni, unde ziua de 29 februarie își face apariția ca o perlă rară în coroana anului. Această zi, ce vine o dată la patru ani, adaugă un strop de magie și tradiție, prelungindu-ne parcă șansa de a trăi și a iubi.

Pe acest fundal, 29 februarie devine scena unei tradiții vechi și pline de culoare, când femeile își asumă curajul de a-și cere partenerii în căsătorie.

În unele țări, 29 februarie este Ziua Burlacului. Este ziua când o femeie îl poate cere în căsătorie pe un bărbat. Dacă acesta refuză, atunci e obligat să-i dea femeii bani sau să-i cumpere o rochie. În Europa, în clasele sociale înstărite, bărbatul îi cumpăra fetei 12 perechi de mănuși, pentru ca femeia să-și poată ascunde jena de a nu purta un inel de logodnă.

Acest obicei, îmbrățișat în multe colțuri ale lumii, poartă cu el atât speranța, cât și umorul unei inversări de roluri timp de o zi. În Grecia, se consideră că o căsătorie oficiată pe 29 februarie aduce ghinion.

Reforma Papei Grigore al XIII-lea

Anul bisect a fost introdus în 1582 pentru sincronizarea calendarului cu anul astronomic. Mai exact, un an tropic, care înseamnă mişcarea completă de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui, durează 365,242190419 zile, adică aproximativ 31.556.925 de secunde. Chiar şi aşa, anul bisect o dată la patru ani reprezintă 365,25 de zile, iar calendarele tot se decalează. Prin urmare, a fost introdusă şi o altă regulă, astfel încât să se poată face o sincronizare mai bună a anilor calendaristici. Astfel, din 400 de ani, trei ani care se divid cu patru nu sunt bisecţi, iar anul 2.100, anul 2.200 şi anul 2.300 nu vor fi bisecţi, lunile februarie din aceşti ani fiind cu 28 de zile, ca cei obişnuiţi.

 În a doua jumătate a sec. al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea a hotărât reforma calendarului iulian, desemnând o comisie de astronomi şi teologi care să lucreze în acest sens. Dintre toate proiectele de reformă studiate, în final s-a hotărât adoptarea celui propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia. Este un calendar solar bazat pe un an comun de 365 de zile împărţit în 12 luni de lungimi neregulate, 11 dintre luni au fie 30, fie 31 de zile, în timp ce a doua lună a anului, februarie, are doar 28 de zile în cursul anului comun. Aproximativ, la fiecare patru ani este un an bisect, când se adaugă o zi suplimentară, luna februarie având astfel 29 de zile, ceea ce face ca anul bisect în calendarul gregorian să aibă 366 zile. Zilele anului din calendarul gregorian sunt împărţite în săptămâni de şapte zile, iar săptămânile sunt numerotate de la 1 la 52 sau 53. La 24 februarie 1582, papa Grigore al XIII-lea a emis bula „Inter gravissimas…”, în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, prin respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi 4 octombrie a devenit vineri 15 octombrie 1582, potrivit www.infoplease.com. Noul calendar a fost numit gregorian, în memoria papei Grigore al XIII-lea. Ulterior, s-a trecut la folosirea denumirii de „stilul nou”. Este în prezent calendarul cu cea mai largă folosire. Acest calendar s-a introdus treptat în diferite ţări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia (chiar din 1582); acestea au fost urmate de Franţa (1583); Austria, Boemia, cantoanele elveţiene (1584). Rezistenţă serioasă s-a întâmpinat din partea ţărilor care adoptaseră Reforma. Aici calendarul gregorian a pătruns după 1700: în Germania, Danemarca, Norvegia; Anglia (1752) şi în Suedia (1753). În România a fost introdus calendarul pe stil nou în anul 1919 de către guvernul condus de Ion I. C. Brătianu. Astfel, data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919.

Teona SOARE