Timiditatea, umbra care modelează viitorul copiilor

* în vremuri în care comunicarea și exprimarea de sine sunt valorizate din ce în ce mai mult, copiii timizi se pot simți deseori ca niște păsări cu aripi frânte, închise în colivii invizibile * timiditatea, privită uneori ca o simplă trăsătură inofensivă, poate avea, însă, efecte profunde asupra dezvoltării pe termen lung a unui copil

La prima vedere, timiditatea poate fi percepută ca o reținere în interacțiunea socială. Dar la bază, ea este alimentată de temeri adânc înrădăcinate, de autoevaluări critice și de o lipsă de încredere în propria persoană. Copiii timizi se tem adesea de judecata celorlalți, evitând astfel să se expună în situații noi sau să împărtășească păreri și sentimente.

Ana, o copilă cu părul de culoarea chihlimbarului, este elevă în clasa a III-a la o școală din Iași. Ea este cunoscută ca și „fetița tăcută”. Nu are prieteni, iar în pauze stă mai mereu singură. În timp ce colegii ei râd și se joacă, Ana rămâne în umbră, prizonieră a propriilor temeri. „Fără o intervenție adecvată și susținere, timiditatea poate crește în intensitate și poate avea efecte serioase pe termen lung. Copiii cu astfel de atitudini evită adesea să participe la activități noi, să interacționeze cu alți copii sau să-și exprime opinii. Acest lucru poate duce la pierderea oportunităților de învățare și dezvoltare”, spune psihologul Letiția Popa. În timp, timiditatea poate eroda stima de sine a copilului. Ei se pot percepe ca fiind „diferiți” sau „inferiori”, ceea ce poate conduce la sentimente de izolare și tristețe.

Interacțiunea socială este vitală pentru dezvoltarea emoțională și psihologică. Copiii timizi pot avea dificultăți în a stabili prietenii durabile și în a naviga în situații sociale complexe. Deși nu este întotdeauna cazul, unii copii dintre ei pot avea dificultăți în a participa activ la lecții, a pune întrebări sau a se implica în proiecte de grup, ceea ce poate afecta performanța lor academică.

Vieți zguduite de teamă

Timiditatea poate părea o trăsătură inocentă, o caracteristică temporară a copilăriei sau chiar un semn al bunelor maniere. Însă, pentru mulți copii, este un văl care îi împiedică să vadă lumea așa cum este ea cu adevărat și să se exprime liber. Efectele pe termen lung ale timidității pot fi profunde și pot influența deciziile, relațiile și percepția de sine a individului pe tot parcursul vieții.

Pe măsură ce copiii timizi cresc, pot întâmpina dificultăți în a-și construi relații. Claudiu, un adolescent în vârstă de 16 ani, mărturisește că timiditatea i-a afectat încrederea în sine: „Chiar și atunci când știam răspunsul în clasă sau aveam o idee bună, mă temeam să vorbesc. Îmi era frică să nu fiu ridiculizat sau ignorat”. El nu participa la activități extrascolare și avea dificultăți în a-și face prieteni noi.

Și mulți adulți care au fost copii timizi descriu o luptă constantă cu anxietatea socială. „Am pierdut atât de multe oportunități în viață din cauza fricii mele de a fi în centrul atenției. Am pierdut relații, joburi, promovări în carieră. Chiar și acum, mă străduiesc să evit situațiile în care trebuie să mă exprim în fața unui grup”, am aflat de la Roxana, o femeie de 42 de ani.

Lumina de la capătul tunelului

Cu toate acestea, timiditatea nu este o condamnare. Cu susținere, încurajare și intervenție timpurie, copiii pot învăța să-și depășească temerile și să-și dezvolte încrederea în sine.

Fiecare copil este un univers unic, iar povestea unui puști timid nu se încheie la vârsta copilăriei. Cu înțelegere, răbdare și dragoste, acești copii pot zbura la fel de înalt ca oricine altcineva, depășind barierele pe care timiditatea le-a pus în calea lor.

Maura ANGHEL