Zenul, şpriţul şi prostia
Dimensiune font:
Un calcul făcut recent de un coleg de breaslă mi-a pornit brusc generatorul de întrebări fără răspuns – lunar, fiecare parlamentar are dreptul la o sumă forfetară care ajunge la peste 28.000 lei/lună pentru organizarea şi funcţionarea cabinetelor. Aproape jumătate din această sumă poate fi cheltuită în baza unei simple declaraţii, adică fiecare poate spune ce dorește fără a aduce justificări. Banii ăştia sunt plătiţi de fiecare dintre noi pentru ca onor domniile lor să lucreze în linişte şi cu multă înţelepciune la bunăstarea românilor. Dacă facem o socoteală la nivelul întregii ţări, suma creşte cu o groază de zerouri, pe care nu aş reuşi să le număr.
I-am ales, i-am trimis la Bucureşti să scrie legi, să le aplice şi să ne apere de cele rele, să ne ajute să trăim frumos şi bine. Îi plătim să pună umărul la propăşirea patriei şi la gonflarea economiei, însă scoatem bani de pomană din buzunare. Eu, personal, nu m-am simţit cu nimic ajutată de domnii parlamentari. În afară de lamentări, amânări şi certuri n-am văzut mare lucru la ei. Unora nu le pasă, alţii nu se pricep, fiind aleşi din greşeală, doar pentru că au candidat şi au dat frumos în public.
Din punctul meu de vedere, un om politic are nevoie să fie foarte bine educat, să aibă cunoştinţe solide din multe domenii, să ştie exact ce vrea pentru el şi pentru oamenii pe care îi reprezintă. Cei care doar moţăie pe la şedinţe ori cei care ne recomandă răbdarea, că or veni ele şi vremurile bune, nu au ce căuta la Bucureşti. Sunt doar nişte găuri negre în care se pierd bani de la un buget sărac şi nişte poluatori fonici.
Despre un om politic se presupune că va da legi după care vor trăi cei 19 milioane de români (da, da, nu unul, sau câţiva), că va susţine iniţiative care vor schimba vieţi (în bine, fraţilor, că de rău ne-am săturat), că are o misiune de ziditor. În realitate, constat că pe holurile Parlamentului se plimbă doamne care nu ştiu exact de ce au candidat, care au discursuri inspirate din mesajele de pe Facebook, care fac poze de campanie cu toate babele îmbrobodite care nici măcar nu ştiu cum îl cheamă pe primar, darămite ce-i ăla cvorum, care îşi plătesc voturile cu şpriţuri rostuite la crâşma din sat, aşa după cum am auzit vorbind o tânără senatoare de la care nu am înţeles exact ce va face pentru binele alegătorilor, ci doar că politica îi este o mare provocare.
Uneori chiar îi invidiez pe oamenii ăştia. Ei reuşesc să prostească o groază de amărâţi, apoi să-ţi spună calm că ei sunt trimişi să muncească pentru binele tuturor. Sunt permanent pătrunşi de starea de zen şi zâmbesc ca la comandă când văd aparatele foto. La pozat nu-i întrece nimeni. Alteori mă gândesc dacă oare naivitatea nu ar trebui să fie trecută în rândul bolilor cronice, incurabile, pe care parlamentarii să le includă în programele naţionale de sănătate. Aşa măcar şi-ar spăla o parte a conştiinţei că i-au fraierit pe proştii care aşteaptă mălaiul european care să-i scoată din foame, că banii din lefuri sau pensii nu le mai ajung decât pentru acatiste.
Şi dacă tot vorbim de parale, mi-ar plăcea să văd un pontaj lunar al unui parlamentar – să aflu ce a făcut el pentru salariu. Nu includeţi aici audienţele, ci demersurile făcute în urma discuţiilor cu oamenii, şi nici discursurile goale. Fapte, domnilor, lucruri concrete, chestiuni la obiect şi rezultate clare, aşa cum vedeţi la fiecare lefegiu de la care se iau bani pentru salariile voastre.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau