Revenirea în amfiteatre şi refugiaţii au aruncat în aer piaţa chiriilor, la Iaşi

1studenti

Dimensiune font:

| 14-03-2022 17:04

* chiria lunară pentru un apartament cu 2 camere, aflat în apropierea universităţilor ieşene, costă între 280 şi 500 de euro * şi preţul chiriilor la garsoniere a urcat, ajungând acum la 250 de euro lunar

În contextul în care universităţile îşi vor relua cursurile în format faţă în faţă, studenţii sunt îngrijoraţi că vor trebui să scoată din buzunare sume uriaşe, pentru chirii, sau vor fi puşi în situaţia se a renunţa la studii.

Astfel de probleme întâmpină studenţii din judeţele limitrofe Iaşului, care nu reuşesc să îşi găsească cazare în cămin. Pe fondul creşterii solicitărilor de închiriere, piaţa imobiliară practic a explodat după revenirea la normal după doi ani de pandemie, dar şi din cauza solicitărilor de închiriere venite din partea ucrainenilor care fug din calea războiului.

„Părinţii nu îmi pot finanţa asemenea cheltuieli”

Despre închirierea unui apartament nici nu poate fi vorba. Chiriile în Iaşi sunt foarte mari. La fel şi preţurile la mâncare. Nu aş avea bani suficienţi să trăiesc într-un asemenea oraş, chiar dacă ar fi să am o colegă, două, de apartament. Părinţii nu îmi pot finanţa asemenea cheltuieli. Loc la cămin era greu de găsit şi înainte de pandemie, dar acum e şi mai şi”, a  spus Claudiu. Trebuie luat în calcul și faptul că studenții și-au programat timpul în funcție de situația pandemică, având și un job în paralel, iar alții poate nu si-au păstrat chiriile, gazde sau camere de cămin ca urmare a desfășurării activității în on-line. Schimbările de pe o zi pe alta nu ne-ar ajuta. Eu de exemplu nu am unde sta în Iaşi. Nimeni nu închiriază un apartament doar pentru 2 luni…Măcar dacă ştiam din timp să ne putem organiza, a spus Adrian.

La mare căutare sunt apartamentele dar şi casele din apropierea universităţilor. Zonele din apropierea campusurilor studenţeşti Tudor Vladimirescu, şi cele de pe Dealul Copoului sau din apropierea Agronomiei conduc detaşat în topul preferinţelor dar şi a uşurinţei cu care în această perioadă îşi găsesc chiriaşi. Chiria pentru un apartament cu 2 camere, aflat în apropiere de bulevard şi de mijloacele de transport în comun, mobilat complet, cu televizor, recent renovat, costă  între 280 şi 500 de euro. Chiria lunară pentru un apartament cu două camere în zona Podu Roş - Aleea Rozelor costă între 250-350 de euro.  În apropiere de Palas, un apartament cu două camere costă în medie 300 de euro. În zona Grădinari chiria pentru un apartament cu o cameră este de 200 -250 de euro, iar o garsonieră de 18 mp 200 euro. Spre deosebire de anii trecuţi, fiecare chiriaş este mult mai atent la cheltuielile de întreţinere şi facturile la utilităţi decât confortul şi utilarea imobilului.

Se observă aşadar că piaţa chiriilor din Iaşi este influenţată de revenirea studenţilor la cursurile faţă în faţă.

Studenţii speră să se găsească o soluţie...

Foarte afectaţi sunt şi studenţii din Republica Moldova, care, pe fondul crizei refugiaţilor din Ucraina, se tem că nu vor reuşi să ajungă la timp cursuri. Ar trebui să fac un traseu de 4 ore dus, alte 3-4 ore în la rând la trecerea frontierei. Am înţeles că se aşteaptă câteva ore din cauza numărului mare de refugiaţi din Ucraina. Să fac naveta câteva zile pe săptămână până la Iaşi îmi este imposibil. În situaţia aceasta va trebui să renunţ la studii. Sunt studentă în ultimul an. În 2-3 luni ar fi trebuit să finalizez studiile, să mă concentrez la finalizarea lucrării, spune Maria, o studentă din Republica Moldova care învaţă în Iaşi.

Andreea Iftode, o studentă de la Drept, speră să fie găsită o soluţie pentru anii terminali. Ar fi păcat să nu putem absolvi după mai bine de 3 ani şi jumătate, şi cu licenţa deja scrisă, pentru că nu ne putem prezenta fizic la toate orele din weekend şi testele de pe parcurs. Sper să se găsească o soluţie pentru cei care nu suntem din localitate şi nici nu ne putem întoarce şi avem şi job-uri full time în alte orase... Suntem fix pe ultima sută de metri şi sper să se găseasca o soluţie pentru anii terminali, mărturiseşte Andreea.

O altă problemă a studenţilor este cea a învoirilor de la locul de muncă. În perioada pandemiei, studenţii şi-au găsit locuri de muncă, unii chiar de acasă, ceea ce le-a permis să şi studieze. Pentru că trebuie să revină în amfiteatrele universităţilor, mulţi dintre ei ar trebui să aleagă între locul de muncă şi continuarea sau, mai rău, finalizarea studiilor. Au fost haos doi ani. Acum este problema cu războiul, cu refugiaţii, avem licenţa, suntem studenţi care ne-am angajat între timp, care nu mai locuim în Iaşi iar lista poate continua. Pe parcursul anului s-au schimbat de la o zi la alta regulile, eu sunt bulversată total. Dacă nu o să pot ajunge la toate cursurile nu mă voi putea prezenta în sesiune, pentru că nu voi avea toată prezenţa. Sperăm să avem înțelegere măcar cu prezenţa, pentru că ne dorim să terminăm facultatea, nu să avem astfel de piedici și nici să ne schimbam radical viața pentru a nu repeta un an de facultate, inutil”, spune Sergiu.

Laura RADU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Vin ploile!

11:53

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Accident grav cu 4 răniţi în Blândești, județul Botoșani. Victimele au ajuns la spital, după ce două maşini s-au ciocnit
28/09/2024 10:16

Patru persoane, cu varste intre 59 si 66 de ani, au ajuns la spital in urma unui accident rutier ce s-a produs sambătă dimineată, in localitatea Blandesti, judetul Botosani. In accident au fost implicate dou ...

„Studenții” de la „U” Cluj intră azi în examen, în dealul Copoului!
28/09/2024 01:01

* Poli Iasi si „U” Cluj se intalnesc, in această după-amiază, de la ora 16,45, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, intr-un meci din cadrul etapei a 11-a a SuperLigii la fotbal Universi ...

În arestul preventiv, după ce a smuls două lănţişoare din aur
27/09/2024 08:45

Marian C. stă deja de două luni in arestul preventiv şi va rămane după gratii cel puţin pană la terminarea procesului in care este judecat pentru talhărie. Tanărul a operat pe timp de zi, fără nicio ...

O sută de specialiști în neuroștiințe și-au dat întâlnire la Iași
27/09/2024 08:30

Personalităţi din domeniul neuroştiinţelor se intalnesc la Iaşi, in perioada 9-12 octombrie, cand este organizată a VI-a ediţie a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din Romania. 100 de speak ...

Un tâlhar scandalagiu se plânge că are rău de înălţime
27/09/2024 08:15

 * condamnat cu suspendare, el trebuie să presteze muncă neremunerată in folosul comunităţii * nu vrea şi a invocat faptul că ar fi inapt pentru efort * magistraţii nu l-au crezut Vasile N. din Mi ...

Un fost pacient de la Grajduri a răpit un copil şi l-a violat pe malul Bahluiului
27/09/2024 08:10

* victima are doar şapte ani, n-a putut da prea multe amănunte * infractorul a fost identificat după imaginile camerelor de supraveghere a Biroului Management Trafic Recidivist, Petru L. a stat caţiva ani ...

Tentativă de jaf la o bancă din Iași
27/09/2024 08:08

În seara de 26.09.2024, in jurul orei 18.05, politistii din Iasi au fost sesizati prin apel 112 de către sediul central al unei unităti bancare, despre faptul că, la ora 17:20, intr-o sucursală din mu ...

Crește infracţionalitatea la graniţa de Est!
27/09/2024 08:03

* poliţiştii de frontieră din Iasi au intocmit, de la inceputul anului, 48 de dosare penale, dublu faţă de anul trecut, pentru infracţiuni de trecere ilegală a frontierei de stat şi un dosar penal pentr ...

Hoții de lemne prind curaj. Justiția n-are chef de ei!
26/09/2024 23:08

* chiar dacă sunt prinşi in flagrant, hotii nu riscă mare lucru * din cele 38 dosare aflate in acest an pe rolul instanţelor din judeţ, in unul singur s-au pronunţat condamnări, şi acestea cu suspendare ...

„La o bere cu un cercetător”. UAIC își mută laboratoarele la Palas
26/09/2024 20:07

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) ii invită pe ieseni să exploreze fascinanta lume a ştiinţei la cea de-a 12-a ediţie a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”. E ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei