Avertisment negru - Decembrie va fi lună de doliu în România
Dimensiune font:
Radu Țincu, medic primar la secţia de ATI de la Spitalul Floreasca din București spune că pandemia este pierdută de sub control, iar în luna decembrie vor fi 25.000 de cazuri noi pe zi. „Din păcate, situația devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Dacă discutăm de acele măsuri care au fost instituite, haideți să luăm exemplul Bucureștiului.
S-au instituit acum 14 zile anumite măsuri, erau undeva la 700 de noi cazuri în fiecare zi în București, astăzi sunt 1.514. Rata de incidență a crescut de la 3 la 4,14 astăzi și, cu toți acești indici pe masă, Departamentul pentru Situații de Urgență al municipiului București decide să prelungească aceeleași măsuri care au dus la dublarea numărului de pacienți în 14 zile și la o creștere a incidenței de la 3 la 4,14.”, a spus medicul la Realitatea Plus.
El consideră că pandemia este pierdută de sub control. „Se va ajunge la depășirea capacității sanitare și se va institui acea medicină de dezastre care a fost vehiculată de către unele autorități, însă ne asumăm să instituim medicină de dezastre în contextul în care nu am epuizat toate măsurile sanitare care se pot implementa. Se refuză vehement implementarea de măsuri restrictive, însă vestea proastă este că sistemul sanitar va fi depășit, vestea proastă este că, în acest ritm, nu vom ajunge pe 6 decembrie, oricât de mult și-ar dori clasa politică acest lucru, iar, din păcate, când ne vom trezi la realitate, situația va fi incontrolabilă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau